?? tasha 1951
Cont Sters
Inregistat: 01-12-2006
Mesaje: 11226
|
|
Scrisoarea Tatianei catre Oneghin
Va scriu – mai mult se poate oare? Ce vreti sa va mai spun, si cum? Eu stiu, puteti cu nepasare Sa ma dispretuiti de-acum. Dar pentru suferinta-mi mare Al milei strop de-o sa-l pastrati, Eu stiu ca n-o sa ma lasati. Dintai, am vrut sa tac, uitata; Credeti-ma, rusinea mea N-ati fi putut-o-n veci afla, De-as fi nadajduit vreodata Din vreme-n vreme amandoi Sa ne vedem in sat la noi, S-ascult a voastra glasuire, Doar un cuvant sa va soptesc Si-apoi zi noapte sa gandesc Pan\'la o noua intalnire. Ca stati retras de lume, stim; Va plictisiti aci-n pustie, Noi... cu nimic nu stralucim, Desi ne-aduceti bucurie.
La ce-ati venit si v-am vazut? In satul unde-mi duc fiinta, Nicicand eu nu v-as fi stiut si nici aflam ce-i suferinta. Din suflet chinul, neputinta, Cu vremea ogoind (stiu eu?), M-as fi-nsotit si-n noua casa Eram nevasta credincioasa si mama buna-n felul meu.
Un altul? Nu-i pe lume altul Sa-mi poata inima avea! Astfel a hotarat inaltul, Asa vrea cerul: sunt a ta; Mi-e data viata ca pe tine Sa te-ntalnesc pe-acest pamant; De Dumnezeu trimis la mine, Ma vei veghea pan\' la mormant... Tu visele-mi faceai frumoase, Necunoscut, tu drag mi-erai, Cu ochii doru-mi rascoleai, In suflet glasu-ti rasunase Demult!... Nu, n-a fost vis de fel! Eu te-am recunoscut de-ndata Si zguduita,-nvapaiata, Mi-am pus in gand: acesta-i el!
E drept? Pe tine te-auzisem: Tacut, tu-mi cuvantai mereu, Cand pe saraci ii miluisem Si cand c-o ruga potolisem Tot chinul sufletului meu? Si chiar acum, intr-o clipita, Nu tu, vedenie iubita, Prin noapte fulgerand, te-nclini Spre fruntea-mi gata sa se culce? Nu tu, soptind cu farmec dulce, Imi dai nadejde si m-alini? De esti vreun inger ce-ocroteste, Sau vreun viclean ce ispiteste: Vreau indoiala sa-mi gonesti! Sau poate ca-s iluzii, toate, Sau amagiri copilaresti! Menirea mea e alta, poate... Dar fie! Soarta mea, pe veci Ti-o-ncredintez acum, umila. In fata ta vars lacrimi deci Si ocrotire-ti cer si mila. Ma vezi: sunt singura-n ungher, Nu sunt de nimeni inteleasa, Chiar mintea mi-e bolnavicioasa Si trebuie, tacand, sa pier. Eu te astept: cu o privire Nadejdea-n suflet sa-mi trezesti, Sau visul greu sa-l risipesti, Vai, c-o fireasca dojenire!
Inchei! Ma tem sa recitesc... De spaima mor si de sfiala... Da-n cinstea ta ma bizuiesc Si ei ma darui cu-drazneala...
Din Evgheni Onegin, de A. S. Puskin, traducere de George Lesnea
|
|