|
?? confidentu
Cont Sters
Inregistat: 28-05-2008
Mesaje: 71
|
|
Stabileşte popa Stan că-i mai trebuie de iarnă
Vreo două care cu lemne, până nu-ncepe să cearnă.
Se foieşte, se codeşte, cum să facă cum să dreagă,
Cere sfat la preoteasă, la pădure când să meargă.
Hotărăsc ei dimpreună, cu fătuca lor, Zorica,
Ca să plece într-o vineri, că de post e ziulica.
Boi ţepeni, nevoie mare, are popa… că-i belşug,
Pe Prian şi pe Juncan, numai buni de tras la jug.
La pământ să culce lemnul şi să-l urce apoi în car,
Ia cu el sluga din curte, pe Ion, la minte rar.
Este însă zdravăn tare şi cu lipici la femei,
Chiar preoteasa-l doreşte şi din ochii îi sar scântei.
Şi Zorica, fată mândră, ochi i-aruncă din pridvor.
Cum robote prin ogradă, plin e sufletul de dor,
Este tânără, frumoasă, ar dori la piept s-o strângă,
Ochii văd, inima cere, tot oftând gata să plângă.
Şi soseşte şi sorocul, când să plece după lemne,
Dimineaţă însorită, timp frumos, aşa dă semne,
La căruţă boi înjugă, Ion, sluga din poveste,
Cel mai tare în amor, la fete şi la neveste.
Lângă el se-nvârte popa, ca prâsnelul de voios,
Îl zoreşte cu glas tare, dar la nevastă duios.
Ies din curte, dar în poartă şi-aminteşte că n-a luat
Cele două toporişti, pentru crengi de curăţat.
„Mergi, Ioane, tu, de cere, la cucoana preoteasă,
Cele două securele ce le-am pus de ieri pe masă,
Căci ne trebuie-n pădure, prin lăstăriş de arţar
Şi să tăiem crengi mai mari la copacii de stejar!
Până soseşti tu cu ele, eu în drum lângă căruţă
Îmi răsucesc o ţigară, mai hodinesc olecuţă!”
Ion pleacă înspre curte, dar, de parc-ar fi Păcală,
Se născu la el în minte... o românească zicală.
Mai hâtru, de felul său, dar şi supărat pe soartă,
Ion merge la femei, popa îl aşteaptă-n poartă,
Când le vede zâmbitoare, cu roşeaţă în obraz,
Uită sluga de topoare, ducă-se-n pustiu necaz.
Pe Zorica ar strângea-o, oasele de i le-ar rupe,
Iar pe maică-sa ar ţuca-o, că-i zglobie ca o vulpe.
Le priveşte printre gene, pe gânduri nu şede mult,
„Mă trimise taica popa, pe-amândouă să vă… ţuc!”
Deşi-n altă-mprejurare, poate c-ar fi fost de-ajuns
Un cuvânt şi-o vorbuliţă, la o dragoste pe-ascuns,
Dar aşa pe tam-nisam, nu şi nu, femeile sar ca arse
„Măi, Ioane, eşti nărod, eşti şi tu de-al lui Tănase?”
„Nu mă credeţi, frumuseţi, dar să-l întrebăm pe popa,
Căci exact aşa îmi zise, ce mai colo… hopa-hopa!
Să vă ţuc cât pot de tare, dar pe rând, căci nu se poate
Să mă lupt cu amândouă. Stai, Zorico, nu te zbate!”
Şi din curte strigă-n drum, cât s-audă părinţelul,
Îşi simţea fioru-n trup, îi vibra tot sufleţelul.
„P-amândouă? Zi, părinte!”, zice Ion cu voce nouă,
Iară popa îi răspunde: „Sigur, taică, pe-amândouă!”
|
|
ma zgandare sa spun... ca si fututu'... 
, nu-i....... de lepadat.... adicai de luat... in toaaate pozitziile... nu de dat...cu picioru'n sentimente...., incultii 'reakului care sinteti !!!" 
