|
?? CIUDATUL SA
Cont Sters
Inregistat: 23-11-2007
Mesaje: 4425
|
|
Povestea pulei
de Ion Creanga
Amu ci-ca era într-un sat un taran. Si taranul acela a esit odata în tarina sa samene niste papusoi. Si cum semana el, tocmai atunci s-a nimerit sa treaca pe-acolo Hristos si cu Sfântul Petrea. Hristos sa nu tace molcum si sa-si caute de drum?
- Da ce semeni acolo, om bun, întreba el.
- Ia, niste pule seman, raspunse taranul cu obraznicie.
- Pule ai zis ca semeni, pule sa dea Dumnezeu sa se faca, zise Hristos, blagoslovind semanatura din treacat cu amândoua mâinile, si apoi se tot duse în drumul sau cu Sf. Petrea, care nu-si putea stapâni mierarea de cuvintele ce auzise ca au esit din gura lui Hristos, pentru ca niciodata nu mai vorbise Mântuitorul asa de buruenos.
Taranul, dupa ce mântui de semanat se întoarse acasa. Apoi, la vremea prasitului a venit de a prasit papusoii dupa rânduiala si iar s-a întors acasa. Dar când vine la cules, ce sa vada? În loc de papusoi, de fiecare strujan erau câte trei-patru dragalete de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze si mai rasbelite!...
- Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncusoara mea de toata vara, zice taranul, scarpinându-se în cap si trântind cusma de pamânt cât ce putu. Asta n-am patit-o de când m-a facut mama... 'tu-i matele aerului! - Ei, ei! Amu ce-i de facut? - 'Tu-i-as descântecul celui cu blagoslovenia, ca pocit a mai fost la gura.
Si cum sedea taranul uimit, numai iaca ce trecea pe-acolo un potâng de baba.
- Buna-vremea, om bun, zise ea.
- Sa-mi bag genunchiul in vâjoiul cui stiu eu, matusa, zise taranul îndracit de nacaz...
- Dar ce, Doamne iarta-ma esti asa mascaragios, mai omule, zise baba posomorâta. Nu ti-i oarecum sa vorbesti asa, de fata cu o batrâna ca mine?
- D-apoi cum sa mai vorbesc si eu, matusa, când vezi cum s-a facut Dumnezeu râs de muncusoara mea. Da', la saraciea în care ma gasesc, pule-mi trebuiesc mie? Uite colo pe ogor, s-apoi mai zi si dumneata daca ai ce...
Când se uita baba pe ogor, îsi pune mâinile în cap de ce vede... pule si iar pule, belite si rasbelite ,în toate partile.
- Vai de mine si de mine, nepoate! Asta înca-i una.
- Ba dac-ar fi numai una, ce ti-ar fi, matusa! Dar asa sunt sute si mii de mii, în cur sa le tii!.. 'Tu-i asa si pe dincolo ca nu stiu ce sa mai fac. Îmi vine sa ma spânzur, nu altceva.
- Ia las', nepoate, zise baba uitându-se cu jale la pule… De unde stii c-aista nu-i un noroc de la Dumnezeu pentru dumneata?
- Norocul aista sa nu-l mai dea Dumnezeu nici dusmanilor mei, matusa, dar unde s-a mai auzit o chiznovatie ca asta - sa manânci pule în loc de papusoi! Ia învata-ma si dumneata ce sa fac? caci pe mine nu ma mai ajunge capul.
Sta ea baba oleaca pe gânduri si apoi zice:
- Nepoate, eu te-as învata ce sa faci ca sa te desfaci de dânsele rapede - rapede si sa scoti bani înzacit si însutit decât pe papusoi, dar ce mi-i da?
- Ce spui, matusa? ĂŽnvata-ma, ca t-oiu da ce mi-i cere si un vrav de pule pe deasupra...
Când a auzit baba de pule, i-a zvâcnit inima... caci îi curgea ochii dupa dânsele, când le vedea asa de zdravene si bârzoete...
- Apoi eaca ce sa faci, nepoate: încarca-le în car si le du la târg ca ai sa le vânzi ca chiperiul. Dar mânca-te-ar norocul sa te manânce, acum trebue sa las rusinea laoparte si sa te învat cum ai sa înveti pe cumparatori a le întrebuinta.
- Ca bine zici, matusa, ia spune-mi, rogu-te!
- Când a fi sa le vie dor de bani, s-o suere cum sueri oile la strunga… si atunci, numai sa-ti poata curul... Iara când s-ar satura de ea, sa zica: ho! ho! haram nesatios. Si atunci pe loc se moae si te descotorosesti de dânsa.
Si drept dovada, baba îsi înfasca o matragana, care era mai mare, de pe un strujan, si începe s-o pue în lucrare cum se cade…
Taranul a încremenit, când a mai vazut si asta...
- Dar de unde ai aflat mestesugul ista? matusa, zise el cu mierare.
- Hei, hei! nepoate, pe unde culege dracul surcelele, eu am taiat lemne… Nu ma mai întreba cum, si zi bogdaprosti ca t-am deschis ochii ce sa faci...
Taranului atâta i-a trebuit. Da babei ce-i fagaduise, apoi se duce acasa, îsi pune scoartele la car si-l înfunda bine, înjuga boii, se întoarce la ogor încarca un car zdravan de pule - si la târg, baete, cu dânsele la vânzare.
- Hai la pule, hai la pule! Pule zdravene si tari pentru jupânese mari...
O cucoana vaduva, auzind asa vorbe din gura taranului, trimite o slujnica sa-l cheme la dânsa ca sa-i dea un colb...
Slujnica se duce si cheama pe taran. Si cum vine taranul, cucoana îl si ia la trei parale, zicând:
- Dar bine, mai tarane, ce porcarii spui pe lânga cerdacul meu, ca te manânca mama dracului! Acus te pun la scara si-ti trag o batae, de te-or duce cu cerga acasa... Înteles-ai?
- Apoi, da', milostiva cucoana, zise taranul scarpinându-se în cap. Sa ierte cinstita fata dumneavoastra, ce sa facem? Ia niste pule ni-a dat Dumnezeu si le-am adus si noi la târg, sa vedem, ne-om pute prinde ceva parale pe dânsele, ca ne manânca si pe noi o multime de angarii si de nevoi de tot felul...
- Mai, tarane, esti nebun, ori cum esti, de vorbesti pleve de fata cu mine?
- Ba fereasca Dumnezeu, cinstita cucoana, vorbesc vorbe sanatoase, saracul de mine! Iaca sa va aduc una ca s-o vedeti, daca nu ma credeti..."Tu-i-as praznicul cui le-a plamadit, ca m-a facut sa intru în dihonii cu lumea din pricina lor. Încaltea daca-ar fi de partea femeeasca, le-as tine pentru mine, dar asa..."
Si odata se duce la car si alege un stiulete de puloiu, care era mai mare, si cu dânsa deadreptul în casa la cucoana.
- Iaca, cucoana, saga-ti pare dumitale asta? acum pe ce s-a dus munculita mea de toata vara? S-apoi dumneata ma mai înghii si cu batae, ca pesemne nu-s eu destul de batut de Dumnezeu! "Tu-i-as patruzecile cui stiu eu sa-i fut, ca au început a ma lua lumea de nebun..."
Cucoana vedea acum ca taranul are dreptate, si se face a se uita într-o parte, dar tot tragea cu coada ochiului si la cinstita bani din când în când.
- Bata-te focul sa te bata, mai tarane, ca ticalos mai esti!… S-apoi cum s-ar face ca s-o poata cineva întrebuinta, când ar vre? Nu-i vorba, ca mie una nu-mi face trebuinta. Dar tare ma mier si eu de asa comedie!...
- Cum sa se face, cucoana! Sa ierte cinstita fata a dumneavoastra ia, când vine cuiva pofta de dânsa, o sueri de câteva ori, cum sueram noi oile la strunga, s-apoi atunci, tine-te la frecus - cât ce-i pute, ca las' daca m-a da de rusine. Iara când te-i multimi si-i vrea sa te lese de frecus, sa strigi la dânsa: ho! ho! haram nesatios! Si atunci îndata numai ce-o vezi ca se trage înapoi frumos, ca serpele la lapte dulce… Si pe urma, de câte ori ti se scoala... tot asa sa faci. Si daca nu te-i multami, atunci sa ma blastemi pe mine.
- Bata-te pustiea sa te bata, mojic mascaragios, c-al dracului mai esti, zise cucoana, care începuse a se mai deprinde cu vorbe de masa... Ia iesi oleaca afara din odae, s-apoi te-oiu chema eu acus, ca avem oleaca treaba...
Taranul tace molcum si ese. Iara cucoana, drept cercare, începe a suera natarânga, si atunci cinstita bani face zbârc! în floare cucoanei! Vorba ceea: gaina batrâna nu se sparie de bani groasa.
Sedea, sarmana, cum sede mielul la tâta oaei, pâna ce se satura de supt. Cucoana era de cele mai tartose!
Strâmta-n floare, tare-n sele,
Crasca bani din masele
Ca-i cam iute la otele!
În sfârsit dupa ce s-a saturat cucoana bine, apoi zice încetisor: ho! ho! haram nesatios! bani atunci pe loc s-a muiet si foflenchiu! cade jos... Cucoana îndata o radica cu mare sfintenie si o pupa drept în bot... Apoi striga pe taran în casa si luându-l cam pe departe, zice:
- Si cam cum s-a întâmplat de ai tu blastamatii de-aiste, mai tarane?
- Cum sa se-ntâmple, cucoana? Ia mai asta primavara, samanând papusoi în tarina, a adus dracul - ca mai bine n-oiu zice - doi oameni pe acolo. Si unul din ei m-a întrebat: ce seman? Eu nu-mi stapânesc gura? M-a împins pacatul sa raspund în ciuda ca pule seman, sa iertati dumneavoastra! Si atunci el pocit la gura sau naiba îl mai stie cum a fost, a blagoslovit cu amândoua mânile spre ogorul meu din treacat, zicând: "Pule sa dea Dumnezeu sa se faca". Si cum vedeti dumneavoastra, pule s-au facut, fara stirea lui Dumnezeu. Si bani mea si trei bani, s-o caruta de jidani, sa ierte cinstita fata dumneavoastra.
- Dar bine le mai zici pe nume, manca-lea-ai pe ceea lume!
- Apoi, da, cucoana, dac-asa le cheama, cum hasta bani sa le mai zicem?
- Mai omule, oare nu cumva acela a fost Hristos si cu Sfântul Petru? Ca numai ei sunt asa facatori de minuni...
- D-apoi, da, cucoana, mai stiu eu cine sa fi fost? Dumnezeu ori dracul, sa-i bag in pchizda mâne-sa, ca mai bine nu le-oiu zice, sa ierte cinstita fata dumneavoastra, ca stiu ca mi-a facut-o buna...
- Daca-i asa cum spui tu, mai tarane, apoi eu cred ca tot Hristos a fost. Si de-aceea, hai sa-ti cumpar si eu una, spre aducere aminte de anul când s-au facut pe ogoara de cele care spui tu... ca dupa mine aista-i semn de belsug.
- Pule, vrei sa zici, cucoana.
- De-acelea, mânca-le-ai sa le manânci, ca mult le mai porti prin gura.
- Apoi da, dac-asa ni-i deprinsa gura, ce sa facem? Iertati si dumneavoastra! Dar si dac-a fi dupa vorba dumitale, cucoana, apoi mult stau eu si ma mier de Dumnezeu. Ce dracul? N-are el alta treaba decât numai se-apuce de facut pule pe ogoarele oamenilor! Doamne, iarta-ma, dar pulos trebuie sa mai fie si Dumnezeu acela, de-i plac asa de mult pulele! Însa mai stii pacatul? Oiu face si eu ca dumneata, cucoana. Poate a vrut Dumnezeu sa se cace cu bani în punga mea, ca de mult sade pustie - franta de para n-am la sufletul meu. - Ei, ce zici, cucoana, iei-ti una ori ba? - ca ma prea întârziu cu iarmarocul.
- Apoi ce mi-i cere tu pe scârnavia asta, zise cucoana, facându-se ca i-i greata oarecum... Vorba ceea: dee-mi-o Dumnezeu, dar nu-mi trebueste.
- Apoi ce sa-ti cer, cinstita cucoana! Ca sa nu ne sbatem, mi-i da cinci sute de lei în capat si pace buna.
- Ce-ai spus? Cinci sute de lei? Dar stii ca esti de duh, mai tarane!
- Apoi, da, cucoana, mult mi-au asudat si mie coaele, pân-am prasit atât amar de pule, si le-am adus în halul ista, cum le vezi… si daca de la una ca dumneata nu m-oiu chiaburi, apoi de la tarance de-a noastre ti-ai gasit sa ma pricopsesc? Ca ele ar voi sa le dai cate-o testea de pule de-o para si câte-un vraf pe deasupra... Asa-i la noi la tarani, baga-mi-as, Doamne iarta-ma, sa-mi bag! Sa iertati de vorba ceea proasta!…
- Mai, tarane, dar trei sute de lei nu ti-i deajuns?
- Nici o letcae mai putin, cucoana.
- Patru sute, mai.
- Nu se poate, cucoana.
- Nici 450?
- Ba nici 499 de lei si 39 parale. Nu te mai pune si dumneata, cucoana, pentru 50 de lei. Fa-mi încaltea o saftea sa nu mai stea c-ai sa ai bunatate de bani, de mi-i pomeni, si mi-i îndrepta si la alte cucoane de-a dumneavoastra...
- Hai, na-ti 500 de lei, zice cucoana. Dar nu cumva sa te obraznicesti sa spui cuiva ca mi-ai vândut mascarale de-aiestea, c-apoi al tau e dracul. Înteles-ai?
- A... ra! cucoana, d-apoi eu grija asta o am, pacatele mele?
În sfârsit, cucoana da 500 de lei, îsi ie bani - si taranului pe ici i-i drumul, se duce-n treaba lui sa vânda cum a puté si pe celelalte pule. Dar pule de-ar avé, despre asta nu se mai plânge el acum. Vorba ceea: calul bun din grajdiu se întreaba.
Dar ce mai atâta vorba. Cum s-a dus taranul, cucoana cea pasnita si spasita face o cutie de argint poleita cu aur, împodoleste sfânta bani în bumbac, stropit cu arome, o asaza s-o încue în cutie ca pe un odor nepretuit, ia cheea la sine, si când îi venea haghitele se aseza gospodareste pe treaba, îsi astâmpara pofta, si ca mai ba sa-i duca dorul, sau sa umble pe apucate, ca pâna atunci. Se închipuluise biata cucoana câte se poate de bine pentru batrânete...
Amu, într-una din zile, iaca ce vine popa de pe mosia cucoanei s-o roaga de toti Dumnezeii sa-i boteze un copil. Cucoana, ca sa nu strice hatârul popei, pune caii la caruta si se duce cu dânsul în sat sa-i boteze. Si dupa ce-i boteaza copilul, ramâne la popa la masa în acea zi. Si la masa lua si cucoana mai mult un paharut doua de vin, cum îi treaba oamenilor: ba ia poftim luati-l macar pâna la brâul preotesei, ba, atâta rau sa fie! - pe cucoana o ia vinul de cap, si pe loc îi si vine pofta de pula… Ei! Ei! ce-i de facut? Da cucoana sa se duca acasa, popa si cu preoteasa n-o lasa.
- Ai sa mâi la noi în asta noapte, cumatrita, zisera ei, ca doar nu-ti plâng copiii acasa.
În sfârsit, cucoana scapara de dor de bani...
- Cumatre parinte, zise ea de la o vreme: daca nu ma lasati sa ma duc, tine cheea asta, si fa bine sfintia ta de te du acasa la mine, deschide ladoiul de lânga patul unde dorm eu, scoate de-acolo o cutie de argint si mi-o ada-ncoace, ca-mi trebuie ceva dintr-însa: chitibusuri de-a noastre, stii, cum îi treaba femeilor...
Popa, chitind ca-s niste daruri pentru preuteasa, pe data si porneste calare.
Si ajungând pe la ameaza, în mijlocul verii, si da inima din popa de caldura. Când pe la mijlocul drumului, trecând prin marginea unei paduri, sta la umbra unui copac pletos sa se racoreasca oleaca. Si cum sta de se racorea, îi da dracul în gând sa umble în cutie si sa vada ce-i acolo? Suceste el cutiea, o învârteste si nu stiu cum face c-o deschide. Si când se uita înauntru, ce sa vada? Vede coscogemite mascara, învelita în bumbac stropit cu aromate... Atunci popa cuprins de mierare, începe a suera. Si cum se mira el suerând, bani face zmârc! în curul popei... Popa atunci începe a racni si zice: Doamne, izbaveste-ma de vrajmas! Nu lasa pre robul tau de batjocora diavolului! Ca tie unuia am slujit si afara de tine pre altul nu stiu. Dar toate erau în zadar. În sfârsit, daca vede popa si vede ca nu mai este scapare, scoate bârnetul de la izmene si cu un capat îl leaga de copac,iar cu celalalt capat de bârnet, leaga bani cum poate, si unde nu începe popa a se smuci si a cotigi în toate partile, cum se smucesc boii la tânjala, când trag ceva din greu, dar nu era chip… Se roaga el popa, racneste el popa, cârneste el, popa, dar nu-i nadejde de scapare, c-o dat peste bani mare.
În sfârsit oleaca de nu era sa iasa sufletul din popa; când noroc de la Dumnezeu, eaca o vaca, pe care o palise strechia, cât pe ce erea sa dee peste dânsul sa-l zdrobeasca. Atunci popa, de spaima, începe a striga desnadajduit: ho! ho! haram, mânca-te-ar lupchii sa te manânce! Vaca da în laturi si atunci numai eaca si bani ese din curul popei!... Si când se vede popa scapat, o si croieste la fuga prin padure ca un nebun, lasând si cal si cutie si bârnet si preuteasa si cucoana si tot, si se va mai duce în toata lumea. Si dus a ramas si pâna în ziulica de astazi.
Sâmbata, 1877 Octombrie 22 1878 Noemvrie 12
Povestea lui Ionica cel prost (poreclit si Irimieia)
de Ion Creanga
Amu cica era odata într-un sat un baetan, care n-avea nici tata, nici mama si nici o ruda; asa era de strein, de parca era cazut din ceriu. Si fiindca baetanul acela era supus, rabdatoriu si tacut, si barbatii si femeile din acel sat se luase a-i zice "Ionica cel prost, Ionica cel prost" si asa îi ramasese acum numele. Dar stiti ca e o vorba ca:"dracul în curu' prostului zace".
În satul acela erau o multime de feciori de gospodari, care de care mai chiaburi si mai tantosi -- tot de cei care umbla cu chebea între umere si poarta caciula pusa de-a cateaua. Si Ionica cel prost n-avea cap sa se amestece în vorba lor, c-apoi ce patia cu nime nu împartea, sermanul! El si la crâsma, si la joc si pe la nunti sedea tot deoparte, ca un puiu de bogdaprosti, se facea Tanasa si numai asculta ce pun la cale flacaii ceilalti; si când îi placea ce fac ei, da si el din cap si zicea în gândul sau ca "tot bine este". Asta era vorba lui Ionica. Iara când nu se multumea cu ceea ce fac ei, atunci numai icnia si el si tacea molcum - cum îi omul cel strein si nebagat în sama.
V-am spus ca satul acela era plin de flacai.Negrasit ca unde-s flacai multi, fete sunt si mai multe; asta-i de când lumea; si tinere si batrâne, si frumoase si slute, si bogate si sarace, si harnice si lenese - de toata mâna.
Si bietele fete, cum îs fetele, îsi asteptau si ele ceasul de maritis cum asteapta porcul ziua de Ignat... Vorba ceea :"Joi, tapule, joi, la tine ici (arata gâtul tapului) si la mine ici (arata la chipernita...). Si apoi stiti ca este o vorba ca :"tot paiul are umbra lui si tot sacul îsi gaseste peticul". S-apoi când mai este s-oleaca de noroc la mijloc, atunci stiu ca-i bine, vorba lui Ionica.
Dar sa venim iar la vorba noastra. Între toti flacaii din satul acela si din vecinatate, era un flacau fruntas, anume Vasile a Mârgaoae care s-a însurat si a luat de nevasta iarasi o fata de fruntas, anume Catrina lui Popa Cioric, care era cea mai frumoasa si mai hazulie fata dintre toate fetele din sat si de prin împrejurimi.
Dar par'ca vad ca va tineti sa întrebati ca de ce-i ziceau lui Popa Cioric, Cioric? Mai aveti putintica rabdare ca îndata veti afla si asta. Dascalul din sat a zapsit odata la popa molfaind un potlog de cioric în postul cel mare, chiar în sfântul oltariu. Si de la o împarteala de colaci, dascalul având ciuda pe popa, l-a dat pe bete. Si apoi sa fereasca D-zeu sfântul sa nu te afle oamenii macar cu cât îi negru supt unghie ca îndata îti pun coada, cum i-au aninat si popei codita de cioric. Anapoda mai sunt si oamenii; când vad ochii..., par'ca dracul li spune.
Acum sa venim iar la vorba noastra de unde am lasat.
Dupa ce s-a ispravit nunta, toti flacaii ceilalti au ramas ca opariti si batând din buze. Si ca sa mai alunge aleanul din inima lor s-au adunat si ei acum cu totii la crâsma si s-au asternut pe baute o saptamâna întreaga; parca nici nu li pasa ca au boi si vaci de hranit si de adapat, cai de tesalat si câte alte trebi nu-s la casa omului gospodar, când vre omul sa le faca.
Ionica cel prost, cât ici cât colé, s-a luat si el pe urma lor, a intrat în crâsma, a strigat la crâsmareasa sa-i aduca o sângeaca de rachiu, s-a aprins cionca si s-a pus si el deoparte într-un ungheriu, ca un baet sarac si strein ce era. Flacaii ceilalti, dupa ce-au luat betiea de coada, au început a-si varsa inima unul catra altul, cum îi omul când prinde si el sermanul oleaca de chef.
Unul zicea: "Ma! da' natarai am fost de-am lasat asa draguta de fata sa scape dintre noi! Asa trupusor mladios, s-asa sân arzuliu, asa ochisori negri scânteeiori, si asa sprâncene încordate, nu stiu, zau, de ne-a mai da ochii a vede! Siretul cela de Vasile a facut ce-a facut si ne-a sters papusoiul de pe foc..."
Altul zicea "Ma! eu as da o pareche de boi, cei mai frumosi numai sa ma lase s-o pup odata colé, cum stiu eu..."
Altul :"Eu as da si camesa de pe mine numai sa ma lase sa-i pun mâna la tâte oleaca..."
- Te cred si eu, zise altul, de asta nici popa nu s-ar da în laturi - sar eu, mai pulica, m-as da rob la turci ca sa ma lase numai odata sa ma culc la sânul ei cel arzuliu, vorba lui Talpan.
- Bine t-ar mai fi, zise atunci un holteiu tomnatic, care nu mai avea acum grijile aceste... dar prea departe ai ajuns; daca t-a fost de dânsa, când era fata mare la parinti acasa, de ce-ai sezut deoparte ca un feteleu s-ai cascat gura? Acum na-va câte-un paiu. Scobiti-va printre dinti si va clatiti gura cu câte-oleaca de vin. V-ati trezit si voi tocmai a treia zi dupa Ispas. Ea are acum bucatica ei si degeaba vorba.
Ionica cel prost, cum sta deoparte si-i asculta, nu s-a mai putut stapâni sa taca, ci s-a sculat iute de unde sedea, lasat si frica si tot la o parte, si s-a dus drept între dânsii, zicând: Mai flacai, tot îmi ziceti voi ca eu sunt prost, dar, dupa cum vad eu acum, mai prosti sunteti voi de-o mie de ori decât mine. Degeaba va mai tineti cu nasul pe sus si sunteti asa de tâfnosi... Ce-mi dati, voi, mai si s-o ferchezuesc eu pe Catrina, de fata cu barbatu-sau, chiar acum daca vreti?
Atunci toti flacaii, îndraciti de ciuda, au sarit drept în picioare si s-au rapezit ca niste vultani asupra lui Ionica, zicând: "Ce-ai zis tu,mai Saracila? Daca ai baut rachiu, nu trebuia sa-ti bei si mintea."
- Ia luati-l, mai, de cap zice unul, sa se învete el de altadata a mai vorbi într-aiurea.
- Da ia dati-i pace, mai, zise altul, poate ca omul stie ce vorbeste... Sa-i vedem mai întâi lauda si apoi sa-si iee plata… Ia spune ce sa-ti dam, mai Ionica, ca sa faci ce-ai zis tu?
- Ia, una de noua lei, zise el s-o vadra de vin vechiu, nu va cer mai mult.
- Iaca una de noua lei, zise un flacau, vadra de vin om be-o pe urma; numai sa vedem si-ais pacat.
- Fie s-asa, zice Ionica. Acum haideti câtiva cu mine si va puneti de pânda la paretele din dosul casei lui Vasile, de va uitati pe ferestruica, si-ti vede cu ochii ce-am sa fac eu. Numai încet, sa nu tropaiti cumva ori sa faceti larma, ca sa vârâti omul în prepus, c-apoi atunci sa nu fie vina mea. Eu ma cunosc cu câinii, dar voi luati pâne mueta în rachiu, de îti îngaima pâna oi face eu treaba...
- Atunci se ieu vreo trei-patru flacai dupa Ionica, si hai, hai! hai, hai! ajung la casa lui Vasile în puterea noptii. Deschid si portita binisor si intra în ograda fara sa zapeasca câinii, pentru ca chiar atunci aveau si ei o nunta în sat... Dar cu atâta mai bine.
Flacaii cei patru se pun la pânda la paretele din dosul casei, dupa cum le-a fost vorba, iara Ionica se duce la usa si începe a clampani si a bate, strigând: baica Vasile, baica Vasile, acasa esti?
Catrina atunci se trezeste din somn si zice: Badica, badica! ia scoala ca nu stiu cine bate la usa. Vasile atunci se scoala repede, se duce la usa, în tinda, si întreaba rastit: cine-i acolo?
- Eu, baica Vasile!
- Cine eu?
- Eu, Ionica cel prost.
- Ca numai unul ca tine trebuia sa fie, ca sa sparii oamenii din somn la vremea asta. Dar ce cauti pe la noi tocmai acum, în puterea noptii, mai Ionica, zice Vasile, cascând.
- Ma rog…, baica Vasile, deschide-mi usa si ti-oiu spune eu ce caut; nu ma lasa ca la d-ta mi-i toata nadejdea...
Vasile, cum aude asta, da drumul lui Ionica, închide iar usa, împinge zavorul la loc si apoi intra amândoi în casa, bojbaind pe la usori si împedecându-se de prag pe întunerec.
- Da ce-i, mai Ionica, zise Vasile, aprinzând opaitul; au dat turcii în tara, de umbli sculând oamenii de pe la case acum în puterea noptii?
- Of! baica Vasile, of!ba mai rau decât turcii. Satul s-a pus ochii pe mine, vazându-ma ca-s baet strein si fara nici un sprijin, s-o vre numaidecât sa ma dee la oaste. Vornicul, pasnicul si alti câtiva câneri, cât pe ce erau sa pue mâna pe mine. Si eu simtind asta, am scapat dintre dânsii ca dintre niste câini turbati, m-am furisat cum am putut si rapede am spulichit-o, tiind tot o fuga pâna la d-ta. Si numai mort m-or lua de-aici; afara numai daca-i vre sa ma dai si d-ta baica Vasile!
- Da tine-ti firea, mai Ionica, nu fi asa de fricos, ca doar nu-i tara-n prada. Socru-meu îi Popa în sat la noi, Nanasu-i vornic, Mosu-i pasnic, si tata-i vataman; ce dracul; oiu pute eu sa fac ceva pe sub mânica si pentru tine, ca sa te scap. Numai la vara, cand oiu ave si eu de lucru, cred ca om îi fi si tu.
- D'apoi mai încape vorba, baica Vasile? Numai mult stau si eu de ma mier, ce dracu' au aistea cu mine, de ma urmaresc si ma prigonesc pâna la atâta; parca le-am mâncat capul...
- Las', mai Ionica, nu te mai îngriji atâta; daca te-ai vazut odata în casa la mine, n-ai habar, ca uite pistoalele cele cum stau încarcate colo în cuiu! Dar nu stiu cum sa mai zic eu ca sa nu gresesc. S-or fi pus si ei cu ochii pe tine, nu-i vorba, daca tot umbli ca un fulau prin sat de colo pâna colo si n-ai nici un capatâiu. Ia însoara-te si tu, si atunci ai scapat de oaste; n-or mai ave ce zice nici ei. Hai sa te toporâm iute si degraba! Iaca fata buna pentru tine: ia pe Ioana Todosicaii din deal - fina socru-meu - si te cununam într-o noapte eu si cu nevasta-mea, chiar aici în casa la mine. Ce zici si tu bre Catrina, asa-i c-avem sa facem o casa buna, cum se cade? S-avem sa jucam la nunta ca sa scuturam toti puricii de asta vara.
- Mai asa? Nunta-i gata, numai de-ar vrea fata, zise Catrina sughitând.
- Da' ce-a mai cauta si ea, zise Vasile, ca doar n-o sa umple bors în vasca ceea a ei...
- Ia amu ai vorbit si tu de te-ai prichit, zise Catrina bosumflata; macar ca leorbaiti voi barbatii cum va place, dar eu, slava Domnului, n-am vazut gunoiu de fete pâna acum.
- Apoi daca nu va veti tine voi parte una alteia, cine are sa va tie? zise Vasile. Dar ce, Ionica nu-i bun? Ba, zeu, înca nu-i ea de nasul lui... Parca cine stii cine-i ea ca sa-i rupa cineva mânecile pâna pe-acolo. Stiu ca n-o fi asteptând s-o iee feciorul lui Pulea Spatariul...
- Da' ce-i mai ai grija atâta, zice Catrina, mânca-i-ai ceea... sa-i manânci! (sa ma ierte Ionica de vorba cea proasta...)
Ionica, nu-i vorba, avea bun sprijin în Vasile, dar în Catrina si mai bun, pentru ca el, ca baet strein si sarac, slujise mult si la tata lui Vasile si la al Catrinei. Cu Catrina scarmanase Ionica lâna si facuse caere; cu Catrina scosese canipa din topitoare. Povestea cantecului: A zis lelea ca mi-a da / Cand s-a coapce cânipa / S-a duce-o la topitoare / Si mi-a da dintre picioare!
Cu Catrina depanase Ionica fuse si-i ajutase a lua capele de pe râschitoriu. Cu Catrina la nebedit, cu Catrina la ghilit, cu Catrina la cules fragi si capsune din padure, cu Catrina în toate partile... În sfârsit ce mai la deal la vale, Catrina stiea treaba lui Ionica, cum se cade si Ionica pe-a Catrinei înca hat de pe când era ea fata mare. Cum s-ar zice, s-a scapat si ea atunci în tarina, ia asa în saga câte-oleaca: adecalea Ionica daduse peste Catrina - Norocul lui Vasile, ca sa nu se mai trudeasca si el atâta a face începutul...
- Ce zici, mai Ionica, sa iau treaba pe mâneca? te hotarasti sa te însori?
- Apoi da, baica Vasile, zice Ionica scarpinându-se în cap; D-tale usor ti-i a zice. Dar eu ce-am sa fac cu femeea?
- A...ra! mai Ionica, prost mai esti! D'apoi nu stii tu ce face omul cu femeea lui? Uita-te! Pune mâna unde-i lâna, cum am pus eu la Catrina... (apucând-o tocmai de colo...)
- Doamne, badica, Doamne, tare mai esti si d-ta nu stiu cum; faci copilarii si vorbesti nimicuri de fata cu oameni streini în casa.
- Da' ia las', mai Catrina, las', nu te mai marghioli si tu atâta, ca doar Ionica-i de-a nostri...
- Ei, cum t-ai mai luat de sama, mai Ionica? Tot nu stii ce ai sa faci cu nevasta, când te-i însura? S-o dai pe mâna mea, mai, ca de asta, slava Domnului, nu-i suparare...
- D'apoi d-tale asa ti-i a zice, baica, ca ai avut tata si mama sa te învete. Dar eu de la cine era sa-nvat, ca am ramas de mic copil sarac de parinti...
- Apoi dar tot bine zic oamenii ca esti prost, mai Ionica. Hai! ce-mi dai tu mie sa te-nvat eu?
- D'apoi ce nu t-as da, baica, din toata saraciea mea! Dar numai una de noaua lei am la sufletul meu!
- Buna-i s-aceea, mai Ionica, daca n-ai mai mult, ad-o-n coa', mai baete. Si te învat eu tot mestesugul gospodariei, ca daca nu-i bani / casa nu-i satula.
Ionica scoate atunci cea de noaua lei s-o pune în palma lui Vasile. Vasile o ie cu bucurie, o stupeste si zice: noroc sa de D-zeu. Apoi o pune în punga si zice Catrinei:
- Catrina - hai! Ia aseaza-te tu oleacaa, bre, colé cum stii tu, si ridica-ti poalele sa vada si prostul ista ce facem noi, sa se învete a face si el…
- Vai de mine si de mine, zise Catrina, cu mâna la ochi, de rusine, asta înca-i una; parca vorbesti de pe ceea lume, barbate. Nu cumva te-ai apuca de facut nazbâtii de fata cu oamenii? Strânge-ti mintile acasa, zaludule!
- Ia taci, bre Catrina, taci! Iaca cea de noaua lei, sa-ti iei margele si cercei. S-o dat-o pravale pe pat, îi radica poalele frumusel si zice; Apropie-te, mai Ionica, si deschide-ti ochii în patru de te uita, ca sa înveti si tu... Si da-i, si da-i, de-i mergeau petecele...
Catrina vazând si ea pe barbatu-seu ca-i asa de natarau, a închis ochii ca mâta si s-a facut moarta-n papusoi... Iar Ionica cel prost, holbând ochii mari, a ramas înlemnit, cu gura cascata si numa-i curgea bale ca la câinii cei turbati!
- Ei, mai Ionica, zise Vasile cu limba scoasa-afara si gâfâind, dupa ce s-a mântuit, nici acum nu te-ai dumirit, ce-ai sa faci cu nevasta dupa ce te-ai însura?
- Doamne, baica, tae-mi capul, daca stiu ce-ati facut D-stra.
- Ptiu, mai! Da greu mai esti de cap! Se poate sa nu-ti intre atâta chitibus în bostan, dupa cât ti-am aratat eu? Se vede lucru ca esti facut spre zile mari, sau dracul mai stie cum, de-ai iesit numai asa un bot cu ochi si fara nici oleaca de pricepere în capul tau, punihosule ce esti!
- I-auzi, fa Catrina, ia peste-asa barbat sa fi dat tu s-apoi te vedeam eu ce faceai, când îti vin haghitele...
Catrina auzind asta se marghiolea si se prefacea mânioasa, sezând cu mâna la ochi si zicând: Nu ti-i oarecum sa-ti fie, nebunule! M-ai facut de rusine în fata lui Ionica, mânca-l-ar jigul sa-l manânce. Ca numai el ne-a stricat somnul cu oastea ceea a lui, vedea-l-as radavoiu sa-l vad!
- Doamne, mai Catrina, cum îl mai blastami si tu curat degeaba; da' unde era sa se duca si el saracul, daca n-are pe nimene... Ei, mai Ionica, ce zici, nu ti-ai mai închipuit tu, în capul tau, ce-ai sa faci cu Ioana ta, când a fi sa fie?
- Tae-mi capul, baica, nu t-am mai spus?
- Mai, da drept sa-ti spun ca proasta lighioaie mai esti! Nu stiu, zeu, daca te-ar prinde si la oaste, cum ai duce-o, daca esti asa de bucciu la capul tau.
- Ia ar face si el mamaligi la ceilalti, zise Catrina, cu capul ascuns în cerga, ca de alta nici nu-i bun, cred eu...
- Ia lasa-l fa Catrina, si tu acum; nu-l mai pildui atâta, ca-l vezi câtu-i de necajit, sarmanul! Ia mai bine învata-ma ce sa fac cu dânsul?
- Ce sa faci? Fa ce stii, daca ti-ai luat beleaua pe cap.
- Apoi dar eu gasesc cu cale sa te mai asezi tu oleaca colé la muchea patului si cu picioarele de-a umere, sa vada si punihosul ista mai bine ce facem noi; poate c-a puté si el odata baga în cap... Ca, zeu, îmi vine sa-l umflu cu dintii de par de ciuda ce mi-i pe dânsul; ca înca n-am vazut asa tigoare de om de când îs eu.
- Ia las' baica Vasile, zice Ionica, nu mai nacaji degeaba pe lelica Catrina, ca vad eu bine ca n-am sa mai învat câtu-i lumea si pamântul...
- Ba nu, mai Ionica, nu te las din casa mea pâna nu-i învata în asta noapte, fereasca D-zeu! Ca am de gând numaidecât sa te-nsor si sa fii de casa noastra.
- Catrina - hai! ia asaza-te, bre, odata, colé cum îi stii tu mai bine; nu mai fi asa de rusinoasa, ca Ionica-i de-a nostri, si ca mâne-pomâne are sa faca si el cu Ioana lui ce facem noi acum.
Catrina nu prea vruia sa se aseze, cam umbla cu soparcaeala. Da povestea tiganului: "Sopârcai cu cine sopârcai, însa Ivan, nu sopârcai".
Tocmai asa si deliul de Vasile nu mai astepta multa rugaminte, ca ia pe Catrina lui cam pe nepusa masa, o asaza colé frumusel la muchea patului, cu picioarele de-a umere si striga la Ionica sa iee sama si sa bage în cap, ca-l manânca mama dracului.
Si cum se mântue, Vasile întreaba:
- Ei, mai Ionica, mai poti zice si acum ca n-ai învatat?
- Doamne, baica Vasile, numai ca mi-i groaza de d-ta sa-ti spun drept; dar zic eu ca n-am putu învata de fel.
- Ta-te pustiea sa te bata, netotule, ca bolânda tigoare de om mai esti; îmi vine sa-ti sucesc gâtul, nu altceva, tihaitule si punihosule!
- Catrina - hai, ia las', fa, sa faca si el odata ca poate atunci s-a deschide mai bine la cap...
- Vai de mine si de mine! Ce spui, barbate, ce-ti iese din gura? Nebun esti? Ori te faci numai? Dar cum ai crede tu c-as face eu una ca asta, ca doar n-am mâncat matraguna? Alei! Nu ti-i rusine sa-ti fie! Dar de care femei ma crezi tu pe mine?
- Ia las', fa Catrina, las'! Unde a mers miea, mearga acum si suta: ca doar, futu-l, n-a sa t-o manânce din loc.
S-odata, c-o mâna trânteste pe Catrina pe pat, iar cu cealalta apuca pe Ionica de camasoiu si-l trage peste dânsa, cudeasila!
Atâta i-a trebuit lui Ionica cel prost, s-apoi atunci las' pe dânsul ca pe loc s-a dat la brazda, si povestea cântecului: Scoase-o vâna cat o mâna, / Bortelita-n capatâna / Strunjita la radacina; / Si acum o puse, / Cum se duse / Parca fu, pustiea, unsa...
Si unde nu începe a lua pe Catrina cam în raspar, colea, cum stiea el mai de demult... de pe la parintele Cioric de-acasa... de prin papusoi si de prin alte cele dudae... când taiau tevi de cucuta si de soc si le destupau cu huludetul...
Catrina la început ar cam si suvait ea parca, de ochii lui Vasile; dar de la o vreme a lasat si rusine si tot la o parte si s-a pus si ea pe drum. Vorba ceea:
- Stai, cumatra, nu vâsca / Ca de bani nu-i scapa, /
- Nici eu nu vreau ca sa scap / Ca mi-i a fute de crap!
- Valeu, badica, m-au ajuns tocmai la lingurica, zice Catrina, buricându-se cât se putea si apoi cazu într-un lesin...
- Ia, asa, zice Vasile: cu prostul ti-i în cârd; cât nu stie cica, nu stie, d-apoi si când începe a învata, da de tocmala...
- Încet, mai nataraule, ca mi-i spânteca nevasta... Hai, scoala-te acum de pe dânsa, mormolocule!
- Poti sa-l mai lasi oleaca, baica, nu-l zminti acum ca par'ca ma unge cu unt, zise Catrina, tragându-si suflarea-ntr-însa, de par'ca se frigea.
Ionica cel prost, sireicanul, era:
Ciobanas de la mânzari / Cu bani cu trei spinari / Face prin floare carari...
Un flacau din cei care pândiau dupa casa, miscat pâna la rarunchi începu atunci a cânta încetisor, zicând:
Da-i, da-i, da-i! Da-i, da-i, da-i! Pân' ce-a plati 9 lei
Fata popii lui Cioric / Betejita-i la buric
Da-i, da-i, da-i! Da-i, da-i, da-i! Pân' ce-a plati 9 lei
Multumesc lui D-zeu / Ca n-am betejit-o eu! idem
S-a betejit-o Irimiea / Ca i-e mare maciuliea! idem
Si mai da-i si iara da-i / Pân' ce-a plati 9 lei!
Iara ceilalti flacai când au mai vazut pe Ionica ca se scoala de peste Catrina, si pe Vasile ca-i asa de natarau si nu-i zice nimica s-au pus mâinile-n cap si crapau de ciuda. S-odata-au si-nceput a tropai înadins s-a face larma, ca sa dee pe Ionica de gol. Ionica atunci pe loc a înteles viclesugul lor s-odata a început si el a striga: Nu ma lasa, baica Vasile! Auzi cânerii, s-aici m-au nimerit. Au venit dupa mine ca sa ma prinda si sa ma dee la oaste… Vai de mine si de mine! Ce-am sa ma fac?
- Da nu te spaimânta asa, mai Ionica! Niboisa (ruseste - a nu te speria), fricosule, ca doar esti cu mine, zise Vasile. S-odata si pune mâna pe pistoale si sloboade vreo doua-trei pe fereastra afara de s-a stâns si opaitu de pe prichiciu s-a sarit inima din Catrina, de frica.
Atunci flacaii, na! pe ici li-i drumul. S-au împrastiat toti ca puii cei de potârniche, luând-o la sanatoasa... Si dupa ce s-au mai departat oleaca iarasi s-au introcolat si iar au început a cânta: "da-i, da-i, da-i! si a chiui ca la nunta - în pilda lui Ionica si-a Catrinei, tiind tot o fuga pâna la crâsma si ducând veste celorlalti despre ceea ce au vazut. Iar Vasile dupa ce s-a încredintat bine ca nu mai este nimic pe afara, a dat drumul lui Ionica din casa si i-a zis ca sa se duca întins la Teodosiica din deal si sa-i spuna ca l-a tramis el, si pentru ce anume l-a tramis.
Ionica, însa, care nu avea grija Teodosiicai si a fetei sale Ioana, cum a esit din casa lui Vsile s-a dus întins la crâsma dupa ceilalti flacai, ca sa bee ramasagul împreuna cu dânsii si sa li dee acum în obraz si despre rautatea, fala si fuduliea lor.
Si de-atunci ca mai ba sa se arate ceilalti flacai fuduli de Ionica si sa-l mai tie de prost ca pâna atunci.
Iara lui Vasile peste cateva zile i s-a dus buhul în toate partile, de-l râdeau toti si cu curul. Si a trebuit numaidecât sa-si iee talpasita din sat si sa se duca în toata lumea, cu femee cu tot de raul crancalailor.
Si iac-asa oameni buni si boieri D-voastra, am gasit si eu cu cale, ca de cât oiu vorbi mascarale, mai bine de-astea...
Si cine-a zice ca-s vorbe de masa, sa aiba ticna si liniste-n casa!
Scrisa de Ion-Vântura-Tara, în Iasi, la 22 octombrie 1876 si dedicata caracudei din Junimea îmbatrânita în zile rele, la prilejul aniversarii a treisprezecea, numarul dracului.
|
|
lumii asteia care, fiti fara grija, doar cred ca si-au asigurat trecerea lina prin viitoarea criza (construind peste tot nenumarate adaposturi subterane tentaculare - pe banii nostri, evident 
No problem - unchiu'Sam are de toate...