|
?? Xtremul
Cont Sters
Inregistat: 23-12-2007
Mesaje: 6669
|
|
Si, ca sa vedeti cit de pusa mi-e capsa  azi, uite un fragment dintr-un interviu al lui Radu Paraschivescu (tip la fel de nesimtzit ca traven si mine, din moment ce se ocupa tot cu chestii d-astea "neserioase"...  ):
Radu Paraschivescu (foto) şi-a lansat, vineri, la librăria Libri din Polus Center, noua antologie de "perle româneşti", adunate cu grijă din hăurile gândirii unor persoane publice. Apărută la editura Humanitas, cartea se numeşte „Mi-e rău la cap, mă doare mintea” . Am profitat de ocazie pentru a-l provoca pe autor la un interviu despre perle, năravuri şi… Traian Băsescu.
127.0.0.1: Radu Paraschivescu, un personaj din cartea dumneavoastră, „Mi-e rău la cap, mă doare mintea”, spune că „Viaţa-i grea, dar trece repede”. Ceilalţi par mai optimişti, după perlele pe care le emit.
Radu Paraschivescu: Viaţa publică a „personajelor” mele se desfăşoară Ă®n faţa unor oameni care deja au prea multă răbdare şi care le Ă®ngăduie cu un exces de generozitate. „Viaţa-i grea, dar trece repede”, este un vers Ă®n cheie parodică al lui Cheloo, şi face parte din secţiunea de perle veritabile…
127.0.0.1: Dar sunt şi perle „false” Ă®n cartea dumneavoastră?
R.P.: Da, cam nouă zecimi…
127.0.0.1: ĂŽn ce sens sunt false, doar au fost spuse?
R.P.: Da, dar sunt „perle”, adică lufturi de semantică, de logică şi de discurs public. De fapt, aici e şi miza acestei colecţii, „Râsul lumii”: E o formă de sancţionare a derivei Ă®n care se zbate la ora asta discursul public. Sigur, e o carte jucăuşă Ă®n aparenţă. ĂŽn esenţă Ă®nsă lucrurile sunt Ă®ngrijorătoare, cred. Fireşte, nu trebuie să fim fatalişti, să vestim apocalipse lingvistice, Ă®nsă partea cu adevărat neplăcută este că oamenii aştia pe care eu i-am adunat aici, cu spusele lor, vor să fie oameni reprezentativi. Or, aici discuţia se complică. Oamenii ăştia instituie „mode”, se transformă Ă®n modele, sunt preluaţi ca atare, şi atunci n-are rost să ne mai mirăm că tinerii, de pildă, văd la aceste „vedete” un fel de a fi cultivabil pe viitor. Asta ar fi partea „serioasă” a cărţii. Ea vine după o alta asemănătoare, „Fie-ne tranziţia uşoară”…
De la teorie la practică
127.0.0.1: Coordonaţi la Editura Humanitas colecţia „Râsul lumii”, unde aţi publicat de-a lungul timpului cărţi de tipul acesta, ale unor autori străini, care au selectat perle ale unor oameni din ţara lor. Dumneavoastră aţi făcut lucrul ăsta la noi Ă®n premieră, dar după ce aţi scris „Ghidul nesimţitului”, care a avut un mare succes de public. Cum a fost trecerea de la „Ghidul…”, care era o carte de eseu, mai degrabă, la antologiile de perle?
R.P.: Dacă aş spune că a fost o idee originală, ori aş avea o părere prea bună despre mine, ori aş minţi. Ideea este preluată şi ajustată, de la un irlandez, Des Machale, care avea această manie a antologării. Jocul lui a fost Ă®nsă 90% umor voluntar şi 10% bâlbâieli. Eu am plecat din capătul celălalt, am insistat pe umorul involuntar şi la sfârşit am adăugat un „desert” pentru oamenii care intraseră deja Ă®n depresie, cu umor voluntar. Intenţiile au fost de asemena diferite. La Des Machale era o joacă de matematician cu mult timp liber şi şi-a permis să antologheze diverse spuse Ă®n vreo 25 de volume. ĂŽn cărţile mele operează alt criteriu, cel al sancţionării, fără ca asta să Ă®nsemne ifose de reformator din partea mea. Trecerea de la „Ghidul nesimţitului” la tipul ăsta de carte n-a fost abruptă. Şi „Ghidul…” a fost citit Ă®n diverse feluri, uneori departe de intenţia lui iniţială. El a fost văzut, cu prea multă seriozitate, drept un soi de „manual de supravieţuire Ă®n mediu ostil”, alteori a fost văzut ca un tratat. Mi s-a spus că sunt „nesimţitolog”. Nu sunt, Doamne păzeşte! A fost un eseu jucăuş, ascunzând un sâmbure de nelinişte, despre felul cum se delegitimează comportamentul public. Acum am făcut trecerea de la comportamentul public la discursul public şi aşa au apărut celelalte două volume.
Cu pixul la televizor
127.0.0.1: Cum aţi realizat aceste cărţi? Aţi stat la televizor cu un carneţel şi un pix, „vânând” perlele astea? Evident, „materialul” e bogat şi la Ă®ndemână, dar aveţi răbdarea să ascultaţi toate prostiile?
R.P.: ĂŽntrebarea e bine pusă şi aţi dat deja şi jumătate din răspuns. Aşa fac, stau la televizor, mă uit obraznic de mult, cam 4-5 ore pe zi, ceea ce e nepermis pentru un om care-şi mai respectă condiţia bipedă, şi adun, culeg, notez ceea ce mi se pare supărător. Există o bază de selecţie foarte mare, şi atunci trebuie să existe şi un „periaj” exigent din partea mea.
127.0.0.1: Deci aţi ales „the best of…”, cele mai bune replici…
R.P.: Exact. Asta este o culme a pervertirii unei limbi. Dacă această carte şi precedenta, „Fie-ne tranziţia uşoară”, se vor transforma Ă®ntr-un document, va fi un document de mare tristeţe. Vor fi două cărţi care povestesc Ă®mpreună, jucăuş dar trist, despre cum se poate strica o lume, un spaţiu, o limbă.
Reacţii cu Ă®njurături
127.0.0.1: Aţi avut reacţii de la „coautorii” cărţii, cei citaţi aici?
R.P.: Sigur, ar trebui să le mulţumesc, pentru că de fapt eu mi-am pus semnătura pe o carte care este a lor, ei au scris-o, eu doar am iscălit-o. Reacţiile au fost puţine şi nememorabile. Am aflat de la cineva că Adriana Bahmuţeanu şi-a cumpărat cartea pentru că a aflat că figurează acolo, fără să ştie cum. O să afle, probabil. Am mai aflat că Miron Mitrea a râs. E o veste foarte bună. Şi am mai aflat, ceea ce bănuiam, că am fost Ă®njurat de Corneliu Vadim Tudor. ( stai ca n-ai intrat inca-n gura lu' zi33... )
Mi s-a părut OK, pentru ştiţi cum e: dacă te Ă®njură „România Mare” devii valid pe piaţă. ĂŽn afară de astea, mari reacţii n-am avut, şi eu cred că oamenii ăştia n-au curiozitatea de a deschide acest gen de carte, iar obiceiul de a roşi le este străin. De aceea nu cred că se simt atinşi.
Ultima modificare facuta de Xtremul (19-01-2009 13:33:43)
|
|
