mihaela_f
Femeie
Nou venit
Inregistat: 23-03-2008
Mesaje: 197
|
|
Pravoslavnicul şi slăninele
de Barbu Ştefănescu-Delavrancea
Era odată un biet creştin sărac şi c-o droaie de copii mărunţi. Toată avuţia lui era gura femeii şi a copiilor, care ţipau de fitece. Guri flămînde, şi pace bună !
Bietul creştin, ce făcu, ce drese, s-alese de sfântul crăciun c-un porc gras. Crăciun fără porc, Paşte fără ouă roşii şi nuntă fără lăutari nu intră în capul românului.
La Ignat vru să taie porcul. Dar cu cine ? Muierea lui era cu mîinile legate. Un’ s-o lase copiii ? Copiii, ca copii mărunţi, se adunaseră împrejurul ei, şi cel mai mic sugea mereu ce mai avea de stors din ţîţele ei slabe.
Se suci românul, se învîrti, dar n-avu cu cine tâia porcul.
Nevoia îl făcu să se gândească la vecin, un vecin ciudat de tot. Bătrân, singur cuc, uscat, ducând o viaţă de pravoslavnic, de pusnic, de sfînt în toată legea, bombănînd toată ziulica Viaţa Sfinţilor părinţi.
Şi de, bietul creştin adeseori se gîndise: „Într-una, într-una, cruci peste cruci ; cine face într-una cruci ca crucea se usucă”.
Dar, neavînd încotro, chemă pe bătrînul pravoslavnic ca să taie porcul.
Tăiară porcul.
Aprinseră un foc de paie cu cîteva găteje ; îl pîrliră, îl frecară cu cărămida ; îl spintecară ; slăninele le făcură în patru şi le atîrnară în podul casei.
La urmă, românul, mulţumit, vroi să dea cîteva bucăţi de carne pravoslavnicului. Bătrînul îşi făcu cruce, se cutremură şi cu nici un preţ nu voi să primească, zicînd c-un glas de mucenic :
-Lasă, lasă, omul lui Dumnezeu, că pentru Dumnezeu am muncit.
Ei, dar cine-mi fusese omul cu crucile !
De lăcomia dracului, cînd eşti lacom, nici crucile, nici vieţile sfinţilor nu te scapă. Uite aşa, îi rămăsesee pe suflet slăninele, groase ca un lat de palmă. Le simţea pe limbă şi în cerul gurii.
Pravoslavnicul aşteptă pînă după miezul nopţii fără să închiză ochii, trudindu-se cu gîndul cum să şteargă slăninele spînzurate în podul casei.
Se gîndi el ce se gîndi, şi înainte cu „Doamne-ajută” şi cu Sfînta Scriptură.
Cînd ajunse la uşa vecinului, vecinul sărac, rupt de oboseală şi ghemuit de frig, dormea dus, cu nevasta şi cu copiii, claie peste grămadă.
Cucernicul bătrîn vru să încerce cît de adînc le e somnul şi, bătînd tare în uşe, zise :
- Dăschideţi voi uşile, şi vi se vor dăschide vouă porţile raiului !
Aş ! bieţii oameni dormeau duşi. Nu se auzi nici pis. Unul barim să se fi întors dup-o parte p-alta. Ei, e greu să ai năravul d-a te învîrti cînt îţi rămîne spatele gol. Şi ei abia se potriviseră, spate în spate, cu nasul în velinţele zdrenţuite.
Văzînd cucernicul bătrîn că dorm cu toţii ca nişte bolovani de piatră, începu ; şi hîţ în dreapta, hîţ în stînga, pînă dăscuie uşa omului. Înlăuntru - iar ca să vază cum dorm - o luă popeşte, făcînd cruci late :
- Acesta este întunericul cel vecinic şi scîşnirea dinţiiiilor !
Şi nimic, nici o scîşnire de dinţi.
Cucernicul iar îi trase o cruce şi puse mîna pe bărbat, şi-l hîţîi, cîntînd prelung şi tare :
- Balaurul acesta pe care l-ai zidit a-l batjocorî pre dîînsuuul !
Aş ! pace ! Parcă era mort balaurul acesta.
Dibuind pînă la capătul celîlalt al patului, dete peste muiere şi zise :
- Marea aceasta, este mare şi laaaatăăă !
Învîrti mîinele pe dasupra copiilor !
- Acolo, juvini mari şi mici, maari şi miiiici... corăbiiile umblăăă !
Şi încredinţîndu-se că dorm toţi ca nişte buşteni, se duse în tindă, orbăcăi pînă înnemeri scara şi, aşezînd-o la gura podului, zise prelung şi pe nas :
- Aceasta este scara pe care, pe care, văzutu-o-a Iacov în vis, şi îngerii Domnului se suiau şi se coboraaau...
Se sui în pod şi puse mîna pe slănini.
- Suitu-te-ai la înălţime şi robitu-ai robiiiimeee !
Dar hop, ce cu gîndul n-ar fi gîndit, cînd voi să se coboare pe scară, tremurîndu-i mîinele, de frică şi de frig, îi scapă o slănină. Slănina răbufni în nişte străchini şi le sparse cu mare zgomot, să se fi dăşteptat şi pietrele.
Şi pravoslavnicul făcu o cruce şi zise:
- Întristat este sufletul meu pîna la moarte ! Doamne, păzeşte-mă de ceasul acesta şi mă izbăveşte de cel răăău !
Omul din casă se dăşteptă, aprinse o lumînare şi, văzînd scara la gura podului şi o slănină trîntită jos, ridică toată casa în sus, înhăţă un retevei şi se repezi pe scară.
Pravoslavnicul, speriat, rupse învelitoarea ca să scape şi zise cu glasul tremurînd :
- Ruptu-ai sacul tău, Doamne ; şi m-ai, m-ai încins cu veseliiie !
Hoţul de păgubaş în pod, parvoslavnicul pe casă. Cînd să sară :
- Şi şchiopii vor sări ca cooorbiii !
Şi bîldîbîc jos.
Păgubaşul după hoţ. Fugi pravoslavnicul cu slăninele, fugi păgubaşul. Şi zvîrrr ! românul cu reteveiul după cucernic şi-l pocni în cap. De unde, hoţul să cază ? !
Şi de durere, gonea de-i sfîrîiau picioarele !
Şi trecîndu-şi mîna prin păr şi dînd de sînge :
- Unsu-ai, Doamne, cu unt, cu untdelemn caapul meeeu !
Şi bietul păgubaş, auzindu-l şi văzînd că nu-l mai ajunge, se opri locului, încrucişă mînele pe piept, dădu din cap şi zise şi el cu glas lung, făcînd după glasul pravoslavnicului :
- Adevăr zic vooooă, că hoţul fuge mai uite decît păgubaaaşuuuul...
Aveam acasa o carte care si ilustra povestea. 
Ultima modificare facuta de mihaela_f (06-02-2009 03:33:49)
|
|
))))))