|
?? egon
Cont Sters
Inregistat: 06-06-2006
Mesaje: 488
|
|
AlexandruTocilescu (regizor): "Scrisoare către ţara mea"
Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa, din moment ce nu-mi vine
decīt să vorbesc urīt despre ea. Să-i spun vorbe grele
īn fiecare oră, īn fiecare dimineaţă, cīnd īntīrzii
cīt pot de mult īntīlnirea cu oamenii, locurile,
serviciile, televiziunea, pīinea, mirosurile, maşinile,
culorile, limba ei.
Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara īn care cei
care conduc mă cred prost şi-mi spun "omul simplu, de pe
stradă", omul căruia se simt datori să-i explice cum
stau treburile, īntr-un limbaj gīngav, analfabet, ca acela
folosit de adulţii inculţi, pentru a răspunde
gīngurelilor unui bebeluş.
Am obosit de ţara īn care nimic nu este ceea ce pare: un
site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private
e doar un paravan īn spatele căruia
se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de
ploaie cīt timp părinţii se află la serviciu (altfel,
educatoarele īşi roagă colegele de breaslă mai
norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).
Avocatul care-mi promite că va cīştiga procesul n-are
niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici
argumente īn instanţă. Nici şefa firmei de recrutare
nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, pe care i-am dat
soţului ei, venit la īntīlnire īn trening, īntr-o
staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima
secvenţă de colaborare, fiindcă plata taxei n-a fost
urmată de nici o invitaţie la un interviu. Editura la care
s-a angajat prietena mea, editură foarte renumită, scoate
cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de
table fără noroc, şi literatură erotică, pe līngă
care graffiti-urile din WC-urile şi gările publice sīnt
suave declaraţii de amor.
Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să-i promovezi
cărţile doar printre cei sau, mai bine zis, cele cu care
īncă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi
el... Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a
vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă īn
timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă īn
Grecia din două īn două săptămīni (plus īn vacanţele
şcolare). Redacţia la care m-am angajat are două birouri
pentru redactori - unul pentru făcut sex - şi un art
director care ilustrează un articol despre cartea Golful
francezului cu două fotografii: una cu o lagună şi cea
de-a doua cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e
francez, dar are bucle pudrate de secol XVIII şi zīmbeşte
tīmp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la
insistenţele mele, multe, năduşite, cu o imagine
portocalie a unei corăbii īn apus de soare. Pentru lagună
n-am mai avut suflu. Şi nici pentru
corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi
art şi e şi director, că numai el poate să aplice, īn
Photoshop, ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să
ilustreze un reportaj despre copiii orfani cu un copil cu
ursuleţ īn braţe, şi clipul Nokia - cu mīini
īnlănţuite. Din cauza lui, īntreaga redacţie şi-a dat
demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi
nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie
īmpotriva lui.
Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are
rădăcini firave şi că orice opţiune sinceră, onestă
se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru īn
patru ani să aleg prost, īmpreună cu alte 22 de milioane
de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit
să sper că cel care se numeşte şef de guvern sau
preşedinte de ţară sau măcelar sau avocat sau
cīntăreţ chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul,
discursul spun că se pricepe.
Am obosit de ţara care mă transformă īn victimă sau
complice. Īn victimă, fiindcă oricīt de multe rele s-ar
īntīmpla īn ţara asta, oricīt de multă corupţie ne-ar
tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile,
funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul,
Parlamentul par cu toate că există īntr-un univers
diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă, din cīnd
īn cīnd, o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să
ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi
bunăstarea. Să ne dojenească, cu glas de domnu'
Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem
imposibilul, īn condiţiile unei moşteniri grele.
Am obosit să fiu victima statului care mă fură la
facturi, la impozite sau īn justiţie, victima patronilor
care mă pot exclude din organigramă din trei ţipete şi
două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să
nu reclam furtul din buzunare.
Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice
iniţiativă care m-ar putea transforma īn cetăţean sau
concetăţean, īn membru al unei comunităţi
rezidenţiale sau al unei organizaţii se fīsīie īn faţa
privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul "c'eşti
copil" sau "mă laşi?!" sau a celor care transformă
iniţiativa īn afacere profitabilă pentru ei şi
dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face
complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă
prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă.
Sīnt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii,
mincinoşii, neisprăviţii, hoţii, de care depind,
īntr-un fel sau altul, īn bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.
Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur
program īn care se amestecă, de-a valma, senzuale cu
securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi,
discuţii lălīi despre salarii enorme, furt la
factură, poliţişti beţi, judecători mituiţi,
miniştri penali cu breaking news-uri īmpotriva cărora tot
romānul moţăie: īnvīrteli, băşcălii, ogici,
ciumace, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale,
incesturi de patru stele.
Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite
de ură sau īnmuiate de slugărnicie, ale jurnaliştilor
obosiţi din presa romānească. Am obosit de vorbe grele de
prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, vorbe care nu mai
interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i
transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii şi morarii īn
bufoni disperaţi ai orelor tīrzii de televiziune.
Am obosit să văd societatea civilă, care face curat īn
universităţi şi alegeri, īnghesuită pe liste de alegeri
europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să
aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii
fiicei preşedintelui īn Parlamentul European este pluralul
nefericit "succesuri". Am obosit să văd
susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de
jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti
independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit
să-l aud pe ministrul Culturii ţinīnd-o langa cu
explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.
Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănīncă din
gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii
erotice, puştile lui Michi Şpagă(azi la putere iar), termopanele lui Adrian
Năstase,casa din Mihaileanu si Udrea ,oameni care se īmperechează cu oi,
ţărani care tasează pămīntul cu obuze īncă detonabile, pensionari
care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de
1 Decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor,
şoferi beţi, criminali filmaţi īn circade poliţie, īnmormīntări īn direct,
sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme
al unui cīntăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa,
cozile isterice de Sfīnta Cuvioasa Paraschieva şi de Izvorul Tămăduirii,
proteste pe marginea balconului sau a macaralei şi comentariile
profesioniştilor care īncep cu: "Ce efect poate să
aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?".
Mă obosesc
" profesioniştii "televiziunilor, chiar şi fără comentarii.
Fiindcă sīnt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. Īn ţara
asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor
eminent, un cīntăreţ talentat, un analist respectabil, un
preot cu har, un poet īnzestrat: toţi devin vedete şi,
īn clipa imediat următoare, descoperă că au văzut idei.
Despre orice altceva decīt meseria pe care altfel ar fi
putut s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.
Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate
soluţiile anti-criză şi īn care invitaţi şi moderatori
ajung să vorbească despre beregate, prostănaci,
caraghioşi, şobolani rozalii,
lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre
insinuările cutărui senator, despre sforăitul din
Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de
senatoare care sīnt de fapt amante de miniştri. Am obosit
să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu
acelaşi ton grav, de īnceput de apocalipsă, şi că se
măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa īn
Alexandria , şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai
are deloc. Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă,
naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători-titraţi,
distracţie-pe- cinste.
Am obosit să ştiu că din atītea cazuri de malpraxis īn
medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol.
Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi
cei care o apără. Mă oboseşte oricine comentează un
film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni
sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă, care
să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot īntreb
cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor
ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă,
bună, rea, dar īn orice caz extra-ordinară, care să
merite măcar efortul scanării fotografiei lor.
Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare
īşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe
Wikipedia Mircea Badea este actor romān, că Monica Tatoiu
are răspuns pentru orice - de la īncălzirea globală,
la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea
orgasm. Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie,
să-i īnjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban
Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim
Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc.iar cei de azi la puterescapa.
Am obosit, de fapt, să nu am īncredere īn nimic şi nimeni.
Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic.
M-am gīndit, la un moment dat, să le cer
oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă īn stradă. Dar
am īn faţa ochilor imaginile filmate la diferite
proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări
haotice şi isterice, feţe tīmpe īn fundal care transmit
salutări familiei, sindicalişti mīngīiaţi pe frunte de
opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase
despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi
a Daciilor īn rate.
Am obosit de ţara īn care nu se īntīmplă nimic. De
ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la
care am tīnjit ani mulţi şi grei īn comunism. Mie,
omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de
a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a
protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara . De
dreptul de a mă asocia liber īn partide politice, īn
sindicate, īn patronate şi īn alte forme de asociere. De
dreptul de a avea acces la tratamente corecte īn spitale.
De dreptul de a fi egal cu ceilalţi romāni īn faţa justiţiei.
De aceea spun că nu-mi iubesc ţara . Mi-a mai rămas,
totuşi, un singur drept: acela de a circula liber īn
străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l
folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă cīinii cu
covrigi īn coadă. Sper doar ca acolo, īntr-o limbă
străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă
dor de ţara mea. "
Acest articol reprezintă īntr-o formă concisă şi condensată
exact lucrurile pe care le gāndim toţi cei dezamăgiţi,
declară invitatul Alexandru Tocilescu, care a mai adăugat
că media romānescă e vinovată pentru genocid cultural.
|
|
(decit poate din motive de pastrare a noii tale siluete ? 
Spun asta fiind membru (activ) al citorva forumuri de pe-afara (moto, auto, SF, conspirationale 
