?? CIUDATUL SA
Cont Sters
Inregistat: 23-11-2007
Mesaje: 4425
|
|
Ascensiunea spre puterea supremă
Ca elev şi student, Adrian Năstase a fost întotdeauna scutit de muncile agricole "voluntare" ori "patriotice", în timp ce colegii lui erau obligaţi să presteze acele servicii, neplătite, pentru "edificarea societăţii comuniste". |n acele perioade ale anului, el se ocupa cu studiul intens al limbilor franceză, rusă şi engleză. Îngerul lui păzitor, Priboi, veghea asupra lui, îl proteja şi avea, de atunci, de timpuriu, planuri mari cu Năstase. După licenţa în drept şi episodul I. D. Suciu (descris în partea a doua a acestei serii de articole), a lucrat ca cercetător la Institutul de Studii de Drept Penal, vreme de 17 ani. În declaraţiile sale încep confuziile: afirmă (ca să-şi justifice cariera viitoare de diplomat) că de fapt a lucrat la Departamentul de Drept Internaţional, care, pe atunci (institutul) aparţinea de Academie, fără să numească anume care dintre ele: Academia Română? Academia Comercială? În realitate, el evită să declare ziariştilor că această Academie se numea Ştefan Gheorghiu şi aparţinea nemijlocit de PCR. Acolo a obţinut un doctorat în Drept Internaţional.
Necazurile şi bucuriile familiei Năstase
Din punct de vedere financiar, Marin şi Adrian Năstase au prosperat. În primul rând, şi-au cumpărat locuinţă la aceeaşi adresă: tatăl - un apartament; fiul - o garsonieră în Str. Naum Romniceanu, nr. 2, bloc 5, et.3, apt. 13 (şi la etajul I), Bucureşti. Este o stradă perpendiculară pe Dorobanţi, pe partea dreaptă, în sensul spre Arcul de Triumf, circa 400 m. de Dorobanţi. Dintr-o cerere făcută de Adrian Năstase, la 23 iunie 1988, către tov. ministru Ana Mureşan, reiese că susnumitul locuia în str. Jean Texier nr. 4 şi că încă de pe de atunci era nomenclaturist: “Subsemnatul dr. Adrian Năstase, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Juridice, vice-preşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI), domiciliat în Bucureşti, Str. Jean Texier nr. 4, sector 1, telefon 79.39.26., vă rog să binevoiţi a-mi aproba cumpărarea cu prioritate şi cu plata integrală a unui autoturism TRABANT 601 (limuzină). Acest autoturism mi-ar fi deosebit de util pentru numeroasele deplasări pe care le presupun activităţile ce le desfăşor în cadrul ADIRI, (ca preşedinte al Secţiei de Drept Internaţional) în cadrul Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (Ştefan Gheorghiu, nu?) a Universităţii din Bucureşti, ca lector al CC al PCR, ca membru al Consiliului Juridic al MAE, ca secretar de redacţie al publicaţiei ‘Revue roumaine des sciences sociales, serie de sciences juridiques’ etc.” (ce o însemna oare acest etc?). În urma acestei intervenţii, putem trage câteva concluzii: A. În acele vremuri, “visul” lui A. Năstase - Scatiu’ nu era un Mercedes, BMW sau Rolls, echipate cu girofar, nici măcar o Dacie, ci un amărât de Trabant; C. Cererea demontează una din marile minciuni ale lui Adrain Năstase care, atunci când şi-a prezentat guvernul în faţa parlamentului, a debitat-o aşa cum manipulează poporul român, bătându-şi joc de inteligenţa românilor. Acest Năstase a declarat atunci că “nu a făcut parte din nomenclatură”. Or, cu activităţi la Academia partidului (“Ştefan Gheorghiu”) şi lector al CC al PCR mai poate exista îndoială că nu a fost în nomenclatorul CC al PCR? C. În sfârşit, pe cererea sa pentru Trabant, în colţul din dreapta găsim următoarele rânduri: “Tovarăşă ministru Ana Mureşan, vă rog respectuos să binevoiţi a aproba această cerere, Ambasador A. Miculescu” (Angelo Miculescu-nota autorului). Demn de reţinut este că, în acel moment, Adrian Năstase, vânătorul de mireasă nomenclaturistă, care îşi încercase norocul şi ca să devină ginerele lui Nicolae Ceauşescu (curtând-o pe Zoe), găsise în fine partida râvnită, fiica nomenclaturistului Angelo Romeo Constantin Miculescu. Şi iată-l căsătorit cu Daniela (Dana) Miculescu, locuind la o nouă adresă. Sistemul “intervenţiilor şi pilelor” socrului începuse să funcţioneze pentru el. După prima încercare nereuşită de a fi şi soţ, ambiţiosul Adrian Năstase-Scatiu’ nu şi-a pierdut speranţa de parvenire pe cale matrimonială; învârtindu-se la ceaiurile şi petrecerile date de fiii şi fiicele aristocraţiei nomenclaturiste - cum de altfel proceda de mulţi ani - acolo a întâlnit-o pe fiica ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, fost ambasador în China, membru CPEx, Angelo Miculescu. Şi căsătoria s-a aranjat în mod foarte precipitat.
Supărarea pândea
Dana Maria Năstase, sora lui Adrian, în cele din urmă, s-a îndrăgostit. Mare dragoste mare, planuri de nuntă spectaculoase în care scop viitorul ginere, cu garanţia viitorului socru, viitorului cumnat şi viitoarei soţii - toţi colaboratori apreciaţi ai Securităţii - a obţinut paşaport să meargă în R.F. Germania, pentru cumpărături de nuntă. Nu cunoaştem încă cine a avut această idee nefericită, deoarece atât de îndrăgostitul ginere, odată ajuns în Germania, a uitat de nuntă, de mireasă şi a rămas acolo, cerând azil politic. Evenimentul s-a petrecut în anii lumină ai lui Ceauşescu. Durerea şi ruşinea celei care trebuia să fie mireasă, devenită oaie neagră a familiei, au afectat cu putere de cutremur pe toţi cei din jur, la care s-a adăugat, desigur, suspiciunea, dezaprobarea şi probabil neîncrederea periculoasă a Securităţii. Îngerul Priboi a reparat cumva prejudiciile apărute. După un timp, Dana Maria Năstase, sora lui Ady, s-a consolat în mai multe braţe, ca să se oprească în ale unuia pe nume Barb, cu care s-a căsătorit şi au avut o fiică. După care, la câţiva ani, au divorţat şi, după cum ştim, a rămas singură, cu toate încercările reunite ale ei şi ale fratelui ei de a găsi un soţ, bineînţeles un “miliardar de carton”. Asta nu înseamnă că duce o viaţă de abstinenţă. Din contra!
Pentru a ilustra încă şi mai bine profilul moral al lui Marin Năstase (tatăl), redăm un episod din activitatea lui împotriva chiar a membrilor familiei sale prin alianţă (căsătorie). Soţia lui Marin Năstase are patru fraţi în Bucureşti (în acele timpuri tulburi) din care unul, cel mai mare, fost arhitect - deci, cumnatul lui Marin Năstase. Acest arhitect, în anii studenţiei sale, prin '50, a fost arestat de Securitate pentru că în sala de cursuri s-a găsit scrisă o lozincă anticomunistă. Cu el au mai fost arestaţi câteva zeci de studenţi. După câteva luni întregi de anchete sălbatice, bătăi şi toată gama de schingiuiri, la Uranus, a fost pus în libertate, anchetatorii găsindu-l nevinovat. Probabil că ei "descoperiseră" făptaşul printre studenţii arestaţi. Ajuns arhitect, s-a dovedit a fi un profesionist de certă valoare; a condus un atelier de 12 arhitecţi şi proiectanţi; a proiectat laminorul de la Galaţi, din Tulcea şi alte obiective industriale importante şi, deşi era atât de priceput şi apreciat, nu putea fi numit oficial şef de atelier, deoarece nu era membru PCR, salariul fiind mai mic, funcţia echivalând cu aceea de şef de atelier. Trebuia să se înscrie în PCR şi, pe motiv de salariu, şi a întocmit o cere în acest sens, de admitere în rândurile partidului. Pentru referinţe, cum se cerea, a indicat câţiva cunoscuţi, printre care şi pe cumnatul său, Marin (Titi) Năstase. Această acţiune s-a petrecut prin anii '80, adică la circa 25 de ani de la arestarea sa ca total nevinovat. Cererea de primire în PCR i-a fost respinsă şi, după cum a aflat ulterior, cumnatul lui, Marin-Titi Năstase, a dat cele mai dezastruoase referinţe despre el; niciodată însă nu a aflat ce a putut inventa acel balaoacheş atât de grav, numai ca să demonstreze partidului loialitatea sa şi credinţa peceristă, demascându-şi chiar şi familia.
O afacere murdară
Dar cea mai perfidă faptă făcută sub îndrumarea lui Marin Năstase şi finalizată de fiul său, Adrian, care mai demonstrează şi cât credeau aceşti oportunişti în permanenţa regimului comunist, a fost acapararea prin viclenie a vilei naţionalizate din strada Aviator Petre Creţu nr. 60, nu departe de Biserica “Caşin”.
Această vilă, aflată într-unul din cele mai selecte cartiere, a aparţinut de fapt şi de drept familiei Mihai şi Elena Ciolan, posesorii actului de vânzare-cumpărare al terenului de 576 m.p. Nr. 32570/14 noiembrie 1930. Mihai Ciolan a fost un strălucit inginer, cu studii la Charlottenburg, în Germania, iar soţia sa, casnică. Mulţi ani, până la instaurarea comunismului, a ocupat funcţia de director al tracţiunii CFR. Ei au construit pe acest teren o vilă (subsol+parter+etaj) de circa 450 m.p. locuibili. În mod abuziv, în 1950, imobilul a fost naţionalizat, prin Decretul nr. 92/1950. Foştilor proprietari li s-a permis să locuiască în două camere din fosta lor casă. N-ar fi inutil să mai afirmăm că era singura lor proprietate imobilă, considerată “construită pentru a fi exploatată”, iar inginerul specialist M. Ciolan dat afară din serviciu de la CFR a cunoscut apoi tot felul de privaţiuni, persecuţii, trăind din vânzarea bunurilor diferite, ca mobilă ş.a. Statul-proprietar a închiriat restul de spaţiu locuibil.
Familia Ciolan nu a avut copii. După câţiva ani, Mihai Ciolan a murit. El nu a avut alte rude decât pe fratele său, Antonin Ciolan, dirijor, compozitor şi profesor la Cluj, care nici el nu a avut copii. Şi Antonin Ciolan şi soţia sa, au decedat la puţină vreme de la moartea fratelui şi cumnatului lor. Elena Ciolan a avut însă un frate în Bucureşti, părinte a 5 copii, 3 fete şi 2 băieţi. Cea mai mare dintre fete s-a întâmplat să fie Elena Dragomirescu, cea care, din 1949, devenise soţia lui Marin Năstase-Titi (zis şi Ţapu în familie). Datorită lipsurilor şi mizeriei, sănătatea Elenei Ciolan s-a deteriorat în decursul anilor şi senilitatea i-a avansat. Aflată în incapacitate mintală totală, nepoata Elena Năstase, dirijată de soţul ei, o izolează pe mătuşă de vecini, prieteni de-o viaţă, de restul familiei şi, în 1989, o pune pe mătuşa senilă, deci inconştientă, să semneze un tesatament prin care o lasă pe nepoata sa, Elena Năstase, moştenitoare universală a proprietarei. Astfel, sub îndemnul soţului - vicleanul şi atavicul bolnav de avere Marin Năstase - soţia lui devine proprietara unei vile naţionalizate de regimul comunist, în regimul comunist.
La 5 mai 1990, Elena Ciolan a decedat, în vârstă de 92 de ani. Nepoata Elena Năstase şi soţul au ţinut în secret decesul ei, ocupându-se de procedurile funerare, ieftin şi rapid, prin incinerare la Crematoriul “Cenuşa”. Nici un alt nepot dintre ceilalţi 4 ai Elenei Ciolan nu a ştiut nimic, nici măcar despre dispariţia ei pământească. Desigur, este o faptă imorală, condamnabilă şi nedemnă aceea de a profita în defavoarea celorlalţi fraţi ai Elenei Năstase, fostă Dragomirescu, care şi ei ar fi avut, din punct de vedere juridic, acelaşi drept de moştenire. Dar acesta este stilul de a face avere şI “a lua cu japca” al tatălui Marin şi fiului Adrian Năstase-Scatiu’. Testamentul semnat de bătrâna în incapacitate mintală are data autentificării Nr. 12008/12/10/1989. Noua proprietară, Elena Năstase, obţine un certificat de moştenitor, cu Nr.1240 din 7 august 1990. După 4 ani, conform strategiei celor doi mari rechini, tată şi fiu, Marin şi Adrian Năstase, proprietara de drept (de fapt, proprietar Adişor) dă statul în judecată, revendicând vila (dosar civil cu Nr. 3706/1994). Judecătoria Sectorului I, într-un mod nemaiîntâlnit de rapid (doar solicitanta era mama fostului ministru de Externe şi Preşedinte al Camerei Deputaţilor) pune în posesiune, prin sentinţa civilă Nr. 3842 din 14 aprilie 1994 pe Elena Năstase, cu drept de recurs în 15 zile şi, bineînţeles, ICRAL nu a făcut recurs. Şi astfel, clanul năstăşeştilor lacomi a acaparat vila.
Este de remarcat faptul că, după hotărârea judecătorească având la bază testamentul autentificat 12008/12/10/89, în 1997 întreg dosarul nr.3706/1994 nu era de găsit la arhiva judecătoriei - testamentul a dispărut. Se pune întrebarea firească: nu cumva şi semnătura de pe testament a fost în fals? Şi ştiind că şi de la o altă judecătorie a dispărut de mult dosarul procesului I.D. Suciu/A. Năstase, putem concluziona cine a fost autorul sustragerilor în scopul de a dispărea orice urmă!
Perfidul Adrian
Adrian Năstase, de 14 ani, este înalt demnitar neocomunist al PSD-ului actual; în acelaşi timp, a făcut tot ce i-a fost cu putinţă spre a renaţionaliza proprietăţile imobiliare furate de PMR/PCR. Perfidia lui Năstase întrece orice limite; întotdeauna a atacat, la fiecare întâlnire publică, Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv după 6 martie 1945. Politica partidului său, pe care îl şi conduce, întotdeauna a fost ostilă reconstituirii dreptului de proprietate şi dintotdeauna a dorit limitarea serioasă a volumului restituirilor şi despăgubirilor acordate foştilor chiriaşI în propriile case. Concomitent, el, care se opune restituirilor (fapt pentru care poporul român cheltuieşte milioane de euro, condamnat să achite acele amenzi hotărâte de Tribunalul de la Haga), tocmai el se împroprietăreşte cu o vilă fostă naţionalizată ilegal, furând dreptul celorlalţi 4 moştenitori, egali în drepturi ca şi mama sa. Intrând în proprietatea casei, Adrian Năstase, şmechereşte, declară pios: “Am făcut o reparaţie morală unchiului nostru, M.Ciolan”! De ce nu a făcut aceeaşi reparaţie morală şi celor peste 100.000 de adevăraţi proprietari?
EPILOG la acest act gangsteresc: în primăvara lui 1999, sora lui Adrian, Dana Maria Barb a “cumpărat”, conform actelor, vila din Av. Petre Creţu nr. 60, proprietatea mamei sale, pentru suma de 650 milioane lei. (De unde oare o fi având atâţia bani? Sau a fost o vânzare fictivă?) Ca proprietară de drept, a evacuat pe cei trei chiriaşi, a renovat vila, pe care o locuieşte singură. Nu poate fi nici un dubiu, actul acesta de vânzare între mamă-fiică este un fals, orchestrat de cei doi vicleni, tatăl şi fiul, M. şi A. Năstase. Unii sunt tentaţi să creadă că Dana Maria Barb, divorţată, cu un copil, funcţionară, nu a avut cei 650 milioane lei, plata (!?!) casei. Ea însăşi declară că este “un om cu venituri medii”. În plus, învăţată de parvenitul ei frate, Adrian, mai declară şi o altă uriaşă minciună: “că a avut de suferit de pe urma comunismului, din cauza DOSARULUI...”!. Care dosar? De agentă a securităţii infiltrată într-o firmă de comerţ exterior, cu tatăl Marin şi fratele Adrian, ambii “colaboratori” ai Securităţii, ba încă fratele ei şi nomenclaturist?
Unele ziare au acuzat-o că a acumulat o avere impresionantă în ultimii ani. Dana Maria Barb, sora lui Adrian Năstase, a recunoscut numai 3 locuinţe, nu 5, câte se spune: o casă moştenire la Bucureşti, cu 650 milioane, dacă a plătit-o (?); un apartament în Centrul Civic, pe care a spus că l-ar fi vândut (?!?) şi un apartament într-o casă de vacanţă, la Predeal. Ea a mai recunoscut că, în anul 2004, era acţionară “doar la 3 firme”, nu la 7 cum se insinuează; după ce numeşte societăţile de la care are acţiuni - ALMONTE, VOLTERA, ARMS) afirmă că şi-a vândut acţiunile ce le avea de la alte două societăţi (AVANTI şi ODDA). Ştiind-o pe Dana Maria Barb o femeie mediocră din punct de vedere intelectual, chiar prostuţă, fără calităţi de om de afaceri (amoroase, da), desluşim răspunsul la averea impresionantă pe care o declară; este unul din paravanele afacerilor fratelui său Adrian, care “lucrează” la fel ca şi tatăl său, Marin, aşa cum şi-a trecut averea pe numele rudelor, la Tărtăşeşti. Şi de ce să nu credem că Dana Barb nu şi-a declarat întreaga avere? Iată de ce: controlul averilor nu se poate face!
Cât mai sus, cu orice preţ!
După a doua căsătorie, Adrian Năstase a fost “instruit” nu numai de tatăl său. A început să-l “dăscălească” şi socrul lui, Angelo Romeo Constantin Miculescu, un alt rechin oportunist care, ca şi Marin Năstase, s-a îmbolnăvit din ce în ce mai mult de putere şi avere, măcinat de cele mai respingătoare ambiţii de parvenire. Avându-l ca model pe Nicolae Ceauşescu, Adrian Năstase începe să creadă despre el însuşi ceea ce tatăl său îi repetase de mii de ori încă de când avea 14 ani şi ceea ce ştia şi el de la Securitate: că i se pregăteşte o înaltă carieră, plus că era convins că lumea se învârteşte în jurul lui, el fiind soarele Universului, predestinat să fie conducătorul unor fiinţe mai proaste ca el, cărora el le va tolera tot, toate jafurile şi furturile, deoarece ei vor fura şi pentru el, iar prostimea manipulată îl va accepta. De atunci, a început să fie arogant şi îngâmfat. |n dorinţa lui de grandoare şi agoniseală, îşi dă seama că pentru a ajunge cât mai sus pe scara socială nu este suficient să fii ginere de nomenclaturist şi informator-colaborator al Securităţii. De aceea, la sfârşitul anilor 80, echipa colonelului Ristea Priboi îl pregătea în grabă, pentru a-l implanta ca agent acoperit în străinătate probabil ONU. De fapt, Marin Năstase, cu ani în urmă, avansase ideea că fiul său va ajunge la ONU sau conducător în România Socialistă.
Generalul Neagu Cosma, şeful contraspionajului reserist, la un moment dat, a declarat că între 85-89, printr-un sistem de burse, tinerii bine pregătiţi şi “bătăioşi” au mers la studii la Institutul de Economie Mondială din USA. Se ştie de către contraspionajul român că acest institut, aflat la New York, funcţiona prin acoperire CIA. Prin şcoala asta, toţi au fost recrutaţi de CIA şi mulţi au ajuns apoi în fruntea ţării. Este citat numele lui Adrian Năstase, fost student al acestui institut, împreună cu Mugur Isărescu, Theodor Stolojan, Adrian Severin, Ioan Mircea Paşcu... şi lista conţine circa 30 de nume. Tot generalul Neagu Cosma a mai adăugat: “...era un dosar întreg la Securitate, în care se spunea tot ce se petrecea acolo, la acest institut. Noi nu stăteam numai să ne uităm: pe unii dintre bursierii ăştia îi mai trimiteam şi noi”. Cine ştie acum dacă nu şi Adrian Năstase a fost trimis de Securitate cu bursă americană la susnumitul institut? Şi în acest caz, el a dat o dublă lovitură: a servit cu informaţii despre acest institut Securitatea RSR şi a lăsat CIA şi pe americani să creadă că poate conta pe el după 1990. În această situaţie conjuncturală l-a găsit lovitura de stat din decembrie 1989, dată de garnitura a doua nomenclaturistă (din care făcea şi el parte), cu sprijinul serviciilor speciale sovietice.
Schimbarea politică i-a convenit de minune acestui obsedat de setea de îmbogăţire, parvenire şi faimă. Cu toate că şi în regimul comunist al lui Ceauşescu ar fi dobândit o poziţie înaltă datorită susţinerii şi protecţiei Securităţii, nu ar fi putut însă acumula averi ca Harpagon, aşa cum i s-a creat posibilităţi nevisate după 1989. Mai întâi profitase ca ginere al lui Angelo Miculescu, un alt oportunist, care ajunsese în cele mai înalte funcţii de stat pe timpul lui Ceauşescu: ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, ambasador în China şi ocupant al înaltei funcţii de membru în CPEx, dar care era ataşat de comunism tot atât cât ar fi fost ataşat un român de statul african Burkina Faso. Acest rechin veros a fost “marginalizat” de clanul Ceauşescu, fiindcă, în calitatea sa de ambasador în China, “uitase” pentru ce fusese trimis acolo şi se ocupa numai de afaceri personale, ceea ce atrăsese atenţia organelor speciale chineze, care au sesizat Securitatea. După revoluţia de palat din decembrie 1989, ginerele Adrian Năstase s-a folosit şi de “persecuţiile” suferite de socrul său, Angelo Miculescu, din partea lui Ceauşescu, pentru a putea acoperi parvenitismul lui feroce.
Imediat după decembrie 1989, Adrian Năstase a scos pe piaţă “persecuţii” (imaginare) suferite de el şi familia lui. Sora lui Adrian, Dana Maria Barb, a “suferit” din cauza “dosarului”, adică a “originii burgheze” (!?!), deşi ea a fost racolată de DIE, plantată într-o firmă de comerţ exterior (la terminarea facultăţii) şi trimisă în misiune în Siria, Norvegia şi Olanda (în flancul NATO). Marin Năstase a colaborat eficient cu DIE, ca şi fiul lui, Adrian, care “activa” în cadrul Secţiei de Străini în trecere pe teritoriul României, etc. De aceea, pare hazliu, azi, când instituţia CNSAS, care aparţine de PSD, comunică, simplu, că Adrian Năstase este “curat” şi că nu a lucrat cu DIE (decât cu colonelul Ristea Priboi...), spre ruşinea profesorului Onişoru. După decembrie 1989, Adrian Năstase a avut câteva avantaje faţă de alţii de teapa lui:
1. A fost profesor la “Ştefan Gheorghiu”, unde era în relaţii foarte bune cu Virgil Măgureanu, şi el profesor acolo (colegi, deci), Măgureanu fiind unul din cei mai importanţi agenţi KGB, complotişti ai loviturii de palat din decembrie ‘89. De asemenea, Adrian Năstase a fost coleg şi cu alţi complotişti, agenţi ai Moscovei, aflaţi şi ei la aceeaşi Academie a PCR;
2. Căsătorit (în anul 1984) cu Daniela Miculescu, fiica altui nomenclaturist, Angelo Miculescu. Acest socru a lui Adrian Năstase era prieten bun cu Ion Ilici Iliescu (şeful complotiştilor KGB-işti), căruia i-a făcut o caldă prezentare a ginerelui său, după 1989, aşa cum a făcut şi la obţinerea aprobării cumpărării “limuzinei” Trabant. O vorbă bună, spusă la timp, a fost regulă între nomenclaturişti. Sigur, “papa” Angelo a mai intervenit şi pe lângă alţi prieteni nomenclaturişti - foşti ai lui Ceauşescu (până în 1989) şi deveniţi “democraţi” (după 1989) - în favoarea ginerelui său;
3. Cum Securitatea nu a fost desfiinţată după decembrie 1989 (şi-a schimbat doar denumirea, reţinând toată puterea discreţionară, activând însă după aceleaşi metode, aproape cu aceleaşi cadre, dar cu ceva mai multă discreţie), nu putea să nu susţină un om de-al lor, cum de altfel a făcut-o în cazul Adrian Năstase, ca şi în multe alte cazuri. Susţinându-l pe Năstase cât mai sus în funcţii, Securitatea nouă, SRI, îşi asigura o existenţă durabilă, susţinere financiară câtă solicita, deci o continuitate “fericită”.
De fapt, această simbioză s-a văzut de nenumărate ori prin atitudinea lui Adrian Năstase de apărare a securiştilor “patrioţi” împotriva deconspirării securităţii, împotriva CNSAS-ului, până când a găsit soluţia: o lichea la conducerea instituţiei, în apărarea lui Ristea Priboi şi alţii. Şi atunci, imediat după lovitura de stat din decembrie 1989, relaţiile socrului Angelo Miculescu, “pilele” puse de acesta “persecutatului lui Ceauşescu”, combinate cu “vorbele de bine” ale unora cu “ochii albaştri” au început să funcţioneze, în ajutorul lui Adrian Năstase, la câteva zile după încetarea “revoluţiei”. Silviu Brucan l-a cooptat în Comisia de politică externă (condusă de el) pe “ginerica” Adrian Năstase - băiat bun. Întrebarea este: cine i l-a recomandat pe Adrian Năstase acestui trădător, zis comunist-ilegalist, care lucrează pentru KGB şi CIA? Şi recomandarea a venit fie de la socrul său; ori de la Securitate; ori de la Ion Ilici Iliescu; ori de la una din cele două, KGB - CIA sau de la toate aceste surse. Misterul rămâne!
Şi, nu mult după aceea, după primele alegeri falsificate, Adrian Năstase şi-a dat demisia din Colegiul Director al FSN şi a devenit Ministru de Externe, până la alegerile din anul 1996, când a câştigat alegerile “Opoziţia”, în frunte cu o altă pramatie: Emil Constantinescu. În acelaşi timp, Adrian Năstase a fost şi deputat în Adunarea Naţională.
După 1990, Francmasoneria şi-a făcut prezenţa în România, ca de fapt în toate celelalte ţări “eliberate de comunism” din Estul Europei. Această prezenţă timpurie s-a datorat intenţiei conducătorilor masoneriei franceze de a reconstrui masoneria în aceste ţări, în care comunismul a lichidat-o prin interzicerea pe teritoriul RPR a oricărei activităţi a acestei organizaţii oculte internaţionale şi prin pedepsirea gravă a foştilor ei conducători. După anul 1992, contrar regulilor foarte selective de admitere a membrilor, în România au fost acceptaţi şi declaraţi masoni un mare număr de indivizi, fără nici un criteriu de admitere, persoane nu totdeauna la nivelul care ar face cinste acestei organizaţii. Adrian Năstase a devenit şi el, cu această ocazie, mason, alături de Luminiţa, fata “împăratului” ţiganilor, Iulian, de la Sibiu. Astăzi, această masonerie din România este un caz tipic: cu Marele Mason (şeful) - un obscur fost jurnalist la “SCÂNTEIA” - a ajuns aliată cu partidul de guvernământ, adică cu Adrian Năstase şi, prin lege, este Masonerie de stat - subvenţionată de la buget.
Din 1990, Adrian Năstase a devenit şi Cavaler de Malta (al Ordinului Suveran Militar al Cavalerilor de Malta). Cu această din urmă organizaţie este o altă istorie, acest ordin fiind unul prin care Vaticanul (ca şi “Opus Dei”) îşi exercită influenţa spirituală în lume. Şi, ca să dea o justificare oarecare - pe care de fapt nu i-a cerut-o nimeni - şi ca să abată atenţia că el nu încearcă prin toate mijloacele de a-şi satisface pofta patologică pentru avere şi putere, Ady a declarat una din marile sale minciuni (ţiganii având spirit inventiv) că el “ar urma tradiţia familiei” (tatăl său, după absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri, ca şef de promoţie, a fost primit în Ordin. Apoi a mai declarat, tot gratuit, că în România dintre cele două războaie mondiale MAJORITATEA cadrelor militare de elită făceau parte din acest Ordin. Or, noi ştim bine că nici Armata Regală şi nici ofiţerii Armatei Regale NU FĂCEAU POLITICĂ! Lor, prin lege, le era interzisă apartenenţa la vreun partid sau organizaţie şi nu puteau participa la alte activităţi ce nu prezentau caracter militar-patriotic. Nu cunoaştem punctul de vedere al Patriarhului Teoctist despre modul cum priveşte Biserica Ortodoxă Română masoneria, fie ea de stat, şi Ordinul de Malta.
Înlocuirea lui Sergiu Celac din funcţia de ministru al Afacerilor Externe cu Adrian Năstase a părut observatorilor scenei politice româneşti inexplicabilă, deoarece Sergiu Celac şi-a terminat studiile la Moscova şi fusese recrutat în 1978 de serviciile sovietice. El a perfectat vizita la Bucureşti a lui Eduard Şevarnadze, la numai două săptămâni de la “revoluţia din decembrie”; a păstrat şi chiar a mai adus alţi securişti la Externe; avea farmec personal, un înalt profesionalism, datorită unei îndelungate experienţe. Cu toate aceste “calităţi revoluţionare”, Serghei Celac a fost înlocuit cu Adrian Năstase, care, la 40 de ani, devine conducătorul Afacerilor Externe ale României. El a fost unul din vechii “preferaţi” ai lui Ion Iliescu, acesta având nu numai recomandarea socrului, Angelo Miculescu, dar şi faptul că îl remarcase din vremurile trecute, când Năstase fusese preşedintele Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Facultatea de Drept din Bucureşti, iar Ion Iliescu prim-secretarul Comitetului Central al UTC. De asemeni, nu ar fi exclus ca şi Dan Marţian, care în 1990 era preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlament - care l-a urmat pe Ion Iliescu, în 1971, la conducerea UTC, să fi fost unul din susţinătorii fostului tovarăş Adrian Năstase la fotoliul ministrului de Externe. Înaintea numirii în această funcţie, Adrian Năstase a fost, chiar în primele zile după “revoluţia” din decembrie 1989, consilierul personal al lui Ion Iliescu, iar la formarea Consiliului FSN, el a fost purtătorul de cuvânt al acestuia. La alegerile din 20 mai, a fost ales în Parlamentul României pe lista FSN.
Încă din primele ieşiri pe arena internaţională, Adrian Năstase nu a justificat impresionantele titluri pe care le-a etalat în comunicatul oficial al numirii sale, dat la 28 iunie 1990, când s-a format noul cabinet: şef de promoţie în 1973 al Facultăţii de Drept din Bucureşti; membru asociat al Institutului pentru Drepturile Omului de la Strassbourg; doctor în Drept Internaţional; vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Drept Internaţional şi membru al Societăţii Franceze de Drept Internaţional. La 6 iulie 1990, noul ministru de Externe a acordat agenţiei engleze de ştiri “Reuter” un interviu, în care s-a lansat în tot felul de afirmaţii ridicole şi fanteziste. Ideile de bază i-au fost:
1. Europa are de pierdut şi riscă foarte mult (!?!) dacă nu acceptă România în rândurile ei;
2. În loc să-l critice pe Ion Iliescu, cel care a avut năstruşnica idee - funestă renumelui României - de a chema minerii, precum şi fărădelegile săvârşite de aceştia (ceea ce a fost aspru criticat în Consiliul Europei şi România a pierdut statutul de observator), Năstase a criticat... Europa;
3. Încearcă să provoace din partea poporului român o reacţie ostilă Europei şi de sprijin al regimului; el tună şi fulgeră contra Europei pentru că refuză să ajute România (după barbaria minerească!) şi trece la ameninţări, ca de exemplu fraza: “Dacă Europa va continua să se poarte aşa cu România, aceasta se va alătura altor zone ale lumii...” (Alt continent? China? Lumea a treia? El nu o mai spune);
4. Face afirmaţii fantasmagorice despre anumite cercuri pe care nu le identifică, care ar vrea să limiteze Europa la graniţa de vest a României.
Dar, la 13 iulie 1990, adică după câteva zile de la neproductivul şi hazliul interviu, Adrian Năstase schimbă pervers tonul, şi declară trimisului special al ziarului american “THE NEW YORK TIMES”, Steven Greenhouse, că “România este gata să se integreze în Comunitatea Europeană, chiar şi săptămâna viitoare, dacă aceasta ar fi posibil”. Ceea ce înseamnă nu numai o întoarcere de 180 de grade de la vechea poziţie, dar şi o enormă minciună, căci România era departe de performanţele economice cerute de Uniunea Europeană. Ca să îndulcească puţin impresia lăsată de afirmaţia lui Ion Iliescu, repetată şi idioată, că “să nu ne înveţe pe noi Occidentul ce înseamnă democraţia”, Adrian Năstase, ca să dreagă busuiocul, declară, feciorelnic: “Ceea ce dorim nu este un certificat de bună purtare, fiindcă nimeni nu este perfect, ci doar un sprijin normal din partea ţărilor care au deja o mare experienţă în democraţie, să ne ajute să ne îmbunătăţim structurile democratice”.
În privinţa relaţiilor cu Pactul de la Varşovia, în timp ce ceilalţi miniştri de Externe ai fostelor ţări sateliţi ai Moscovei au rupt legăturile cu Pactul, Năstase, exprimând poziţia lui Ion Ilici Iliescu, declară, cu şiretenie: “Nu este necesar să sari dintr-o maşină care nu mai are suficienţi carburanţi să înainteze. Pactul de la Varşovia nu mai înseamnă prea mult în aceste zile”. Foarte echivoc.
Adrian Năstase îşi arogă şi dreptul de a emite declaraţii privind situaţia internă. Uzurpând drepturile ministerului de Interne şi explicând violenţele din 13 iunie, el nu acuză nici minerii, nici “legionarii” (ca protectorul său, Ion Ilici Iliescu), ci susţine că “vinovaţii de violenţe au fost bişniţarii nemulţumiţi că nu mai pot să vândă în Piaţa Universităţii, şi atunci, au organizat perfect câteva mii de oameni decişi să distrugă guvernul ales...”. Cu alte cuvinte, el creează o nouă dezinformare, cu scopul de a mări confuzia şi a ascunde adevărul asupra celor ce s-au petrecut atunci.
Ca ministru de Externe, Adrian Năstase continuă, fără ruşine, seria minciunilor, calitate atavică ţigănească, moştenită pe linia tatălui său şi perfecţionată prin şcolile de partid. Astfel, ca nou ministru de Externe, el declară lui George Stanca, pentru ziarul “Expres Magazin” (nr. 19, din 1991), că în funcţia pe care o are face politica ţării, deasupra partidelor, ceea ce nu corespunde realităţii, el fiind atunci şi deputat FSN. Năstase a făcut - ca proaspăt ministru de Externe - o vizită la Moscova, Kiev şi Chişinău, deci în URSS, unde, printre alte necunoscute, s-a aflat doar că a pregătit vizita lui Iliescu la Moscova. Una din marile lovituri date României a fost semnarea Tratatului cu Rusia de Iliescu-Năstase, care a dus la pierderea definitivă a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa, plus Insula Şerpilor. Şi nu numai atât: Iliescu şi Năstase s-au grăbit în a fi primii care au semnat, în noile condiţii, tratatul cu Uniunea Sovietică, aceea care, de fapt, agoniza. În lichelismul său de neegalat, Năstase explică astfel: “După dispariţia dimensiunii militare a Pactului de la Varşovia, a apărut ca o nevoie firescă pentru toate ţările din Europa de est să aibe relaţii cu Uniunea Sovietică, un tratat bazat pe valorile europene”. Şi tot el afirmă aiurea că noi trebuia să fim primii, deoarece, negociind la Moscova, nu aveam pe teritoriul ţării (cum aveau ceilalţi) trupe sovietice. Despre Basarabia, Năstase-patriotul, prin vocea stăpânului său, Ion Ilici Iliescu, zice: “Noi trebuie să ţinem seama de evoluţiile din ultimii 50 de ani din Republica Moldova. De aici pornind, de la aceste evoluţii, respectând această declaraţie, noi, practic ne găsim în situaţia că dincolo de Prut s-a creat un alt stat românesc. Noi putem sau nu să acceptăm acest stat, dar el există. De aici existenţa celor două state româneşti care, sigur, vor merge în paralel în istorie...”.
Rezultatele politicii neghioabe de atunci a cuplului de ciocli ai României I. Iliescu - A. Năstase se vede bine azi: Basarabia şi Bucovina, în loc de a reveni la ţara-mamă (de unde au fost smulse de Stalin, conform Pactului Ribentropp-Molotov) adică de a urma exemplul Ţărilor Baltice, astăzi sunt rusificate şi neocomunizate în cea mai neagră sărăcie, cu şanse de a se reintegra în imperiul rus al lui Putin. Asta se întâmplă acum cu aceste pământuri româneşti furate (în Deltă, Canalul Briscoe; dispute asupra Insulei Şerpilor; interzicerea limbii române; închiderea şcolilor româneşti ş.a).
Odată însă cu noile funcţii, creşte apetitul de îmbogăţire a lui Ady şi apare prima “găinărie”. Adrian şi Dana Năstase erau proprietarii imobilului din str. Aviator Jean Texier nr. 4, sector 1. În noua poziţie de înalt demnitar, având posibilitatea de a ocupa o locuinţă de protocol (ceea ce a şi obţinut), Ady trebuia să mai aibă o locuinţă “corespunzătoare”. Şi atunci a încheiat un act fals de donaţie a imobilului său către socru şi în acest fel a devenit “homeless”.
Iată cum reiese falsul din CONTRACTUL DE DONAŢIE încheiat între Năstase Adrian şi Năstase Daniela, soţi, domiciliaţi în Bucureşti, str. Aviator Jean Texier nr.4, sector 1, având un descendent în calitate de donatori şi Miculescu Angelo-Romeo- Constantin, domiciliat în Bucureşti, str. Pictor Negulici nr.18, etaj 1, apt.2, sector 1 (deci avea locuinţă) în calitate de denator, a intervenit prezentul contract de donaţie, în următoarele condiţiuni: Noi, Năstase Adrian şi Năstase Daniela, declarăm că donăm socrului şi, respectiv, tată, Miculescu Angelo-Romeo-Constantin, apartamentul duplex situat în Bucureşti, str. Av. Jean Texier nr.4, sector 1, care se compune din subsol, parter şi etaj, cuprinzând vestibul, două holuri, cinci camere, baie, bucătărie, debara, WC, oficiu, scară interioară, logie şi pivniţă, şi din terenul existent în suprafaţă de 284 mp se transmite în folosinţă 100 mp. Subsemnatul Miculescu Angelo-Romeo-Constantin declar că primesc cu mulţumiri donaţia ce se face de către Năstase Adrian şi Năstase Daniela şi mă declar de acord cu conţinutul actului. Cunosc situaţia juridică şi de fapt a apartamentului ca fiind cea arătată de donatori. Prezenta donaţie s-a perfectat în baza autorizaţiei de înstrăinare nr.1156/1991, eliberată de Primăria Sectorului 1, în care sunt cuprinse menţiunile “Apartamentul se află în perimetrul construibil al municipiului Bucureşti, într-o zonă de locuinţe neafectată de prevederile planului de sistematizare al municipiului Bucureşti”. Redactat şi dactilografiat în şapte exemplare, la Notariatul de Stat, Sector 1, Bucureşti, astăzi... data autentificării... Semnează - donatori (2), donator (1) şi notarul public cu ştampila oficială.
Ca urmare a acestui aranjament, A. Năstase, cu soţia şi fiul, s-a mutat în locuinţa de protocol din str. Mareşal Prezan nr. 4, pe care o ocupă, din 1992, în calitate de continuu înalt demnitar. El a adus îmbunătăţiri acestei vile (cu banii de la buget, casa fiind proprietate a statului), apoi a cumpărat-o, când s-au vândut aceste proprietăţi de stat, cu (nimeni nu ştie!) un preţ necorespunzător valorii ei. Apartamentul din str. Av. Jean Texier nr. 4, locuit înainte de 1989 de soţii Năstase, l-au cumpărat, ulterior, desigur, pe un preţ mult sub valoarea lui reală. După fals, casa era sediul “Cabinetului de avocatură” Adrian Năstase şi al Fundaţiei “România Mileniului Trei”, condusă din umbră de Adrian, dar oficial de consoarta sa.
De atunci, din 1990, de când ţara cunoaşte o nouă bandă politică venită la cârmă, de când lichelele cameleonice s-au tras una pe alta, rapid, printre ele fiind şI bisexualul Adrian Năstase, s-au cimentat relaţii noi, prostind un întreg popor traumatizat de comunism, năucit de dezinformările loviturii de stat, minţit prin “baia de sânge”, de “teroriştii care trăgeau din orice poziţie” şi cei 60.000 de morţi (ai lui Brucan). Şi au venit din urmă securiştii, care îi aveau la mână pe uzurpatorii lui Ceauşescu (dar şi pe noii demnitari) cumpărându-şi astfel iertarea şi neoexistenţa în noua epocă, o epocă a furtului, a jafului naţional, a şantajului şi a nemerniciei. Adrian Năstase a trecut rapid de la un stăpân la altul, de la “nomenclaturistică” la “nesaţiul posesiunii” şi la capitalistizare. Socrul, Angelo Miculescu, după lovitura de stat din decembrie 1989, a lucrat în cadrul firmei “POOLGEC”, proprietatea lui George Păunescu (conducătorul firmei securiste “CRESCENT”). Despre acest domn, tot ţigan, vom scrie cu altă ocazie, în relaţie cu Năstase. George Păunescu a exercitat mari presiuni asupra ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei, Ioan Oancea, ca acesta să accepte importul de către “POOLGEC” - imediat - a unui milion tone grâu de panificaţie. Presiunile au fost făcute de “salariatul” firmei, Angelo Miculescu, toate telefoanele s-au dat “pe scurt” din cabinetul lui Adrian Năstase, ginerele lui Angelo Miculescu. Presiunile au continuat, grâul ţăranilor români a putrezit prin podurile caselor sau a fost mâncat de şoareci prin hambare, în loc să fie cumpărat pentru stocul de rezervă al statului. Evident, preţul pâinii pentru populaţie în urma importului făcut de “POOLGEC” s-a majorat corespunzător cu comisionul obţinut de firma “POOLGEC”, tranzacţie din care şi socrul şi ginerele au avut partea lor.
Ca ministru de Externe, Adrian Năstase a fost criticat de presa din ţară şi străină, fiind acuzat de atitudine ruso-filă. Astfel, cotidianul din Ungaria “Maghyar Nemzet” a publicat, după semnarea Tratatului cu Rusia de către Adrian Năstase, un articol intitulat “Noul conducător” (semnat de Molnar Gusztav). Articolul conţine o critică vehementă împotriva lui Năstase, considerat de autor ca “al doilea om al celui mai puternic partid român”. Printre altele, Adrian Năstase este acuzat de “atitudine făţişă antiNATO şi rusofilă”, de care este acuzat şi comandantul adjunct al contraspionajului militar român. Jurnalistul maghiar îl mai acuză pe Năstase că încearcă să imprime partidului o linie naţionalistă (gen Ceauşescu), bazându-se pe fostele structuri ale Securităţii.
|
|