|
?? Xtremul
Cont Sters
Inregistat: 23-12-2007
Mesaje: 6669
|
|
--------------------------------------------------------ZEI SI INSEMNE IN ROMANIA... PARTEA 2
Dacă cercetătorul Rob Ballard şi alţii care caută Edenul ar fi ştiut că Ă®n sudul Dobrogei există „Adamclisi”, „Templul omului”, cu siguranţă l-ar fi studiat Ă®ndeaproape. Pe lista „antichităţilor” noastre Ă®nsă, străvechiul monument este considerat „Tropaeum Traiani”, ridicat de Traian de bucuria că i-a Ă®nvins pe daci. Adamclisi Ă®i ziceau turcii, şi ei „perindători” prin sudul Dobrogei. Mulţi istorici români s-au bucurat că dacilor li se făcuse o asemenea cinste, Ă®ncât Ă®nvingătorul lor Traian, dăduse dispoziţii să se ridice la Roma „Columna lui Traian”, iar Ă®n sudul Dobrogei acel monument numit Tropaeum. Nu-i nici o nenorocire dacă nu este aşa. Dacii merită o consideraţie mult mai mare.
Un adevăr nu prea grăit este faptul că nici Columna de la Roma nu a fost ridicată Ă®n cinstea marilor Ă®nvinşi, columna fiind, Ă®n realitate, un reper topometric, după cum o arată şi inscripţia iniţială: „Pentru a se arăta cât de Ă®nalt era muntele pe locul săpat cu eforturi mari”. După ce Traian s-a Ă®ntors victorios din războiul cu dacii, a dispus să fie sculptată columna cu imagini ale luptelor sale, imagini pe care mulţi istorici români le privesc, cu „prudenţă”. După ce opera sculpturală a fost gata, s-a adăugat inscripţiei iniţiale, deasupra ei, titlurile lui Traian. Per ansamblu, inscripţia rezultată este: „Senatul şi poporul roman / ĂŽmpăratul Caesar, fiul lui Nerva cel trecut Ă®ntre zei / Nerva Traian Augustul / ĂŽnvingătorul germanilor / ĂŽnvingătorul dacilor / Mare Pontif Ă®nvestit pentru a XVII-a oară cu puterea de tribun / Aclamat de VI ori ca imperator / Consul pentru a VI-a oară / Părinte al patriei / Pentru a se arăta cât de Ă®nalt era muntele Ă®n locul săpat cu eforturi mari”. ĂŽnceput dramatic, sfârşit năucitor! Năravul lui Traian de a imortaliza pe diverse ziduri etape ale gloriilor sale i-a atras porecla de „Herba parietaria” –„iarba zidurilor”, poreclă ce i-a dat-o Constantin cel Mare.
Că monumentul de la Adamclisi ar fi fost ridicat de Traian a hotărât mareşalul german von Moltke, care, pe la mijlocul veacului 19, a văzut ruinele străvechi, le-a privit superficial şi i s-a părut că a descoperit „fustele” romanilor şi imagini din bătăliile cu dacii. De aici şi până a se susţine şi astăzi că pe monument sunt imortalizaţi Traian şi Decebal şi dramatica lor Ă®ncleştare e cale lungă. Şi total greşită. ĂŽn 1980, secretarul ştiinţific al Institutului de Studii Istorice, Ă®l trimite la Adamclisi pe cercetătorul Vasile Rudan pentru a efectua un studiu asupra componentelor originare ale monumentului, Ă®n vederea reconstituirii. Nicolae Ceauşescu taman semnase şi el Ă®n cartea de onoare a muzeului din localitate, „autentificând” Ă®n acest fel originea „romană” a monumentului. Studiul efectuat de Vasile Rudan nu le-a stârnit interesul, deoarece infirma originea romană, din timpul lui Traian.
Iată câteva din concluziile cercetătorului: săbiile luptătorilor de pe metope indică Epoca bronzului; vegetaţia este specifică unei epoci mai vechi cu 7000-8000 ani, epocă Ă®n care se presupune că se obţineau două recolte pe an; monumentul a mai fost restaurat Ă®n vechime, se observă concepţii diferite de sculptură monumentală, şcoli diferite de sculptură; pe metopa 32 nu este Traian, stema de pe lorica personajului nu Ă®nfăţişează nici gorgona specifică loricii lui Traian, nici stema romană din secolul I, vulturul cu aripile desfăcute, aşa cum s-a păstrat Ă®n biserica Santi Apostoli din Roma; pe metopa nr. 4 nu este scena sinuciderii lui Decebal, ci este un luptător care se apără cu scutul de lancea unui cavaler, sica dacică, pumnalul cu lama curbată, pe care unii istorici au crezut că o descoperă Ă®n scena cu pricina, este doar banalul tiv al cămăşii luptătorului; alegoria ţapi-berbeci, de pe una dintre metope, aminteşte de bătălia de la Maraton Ă®ntre greci şi perşi; altă metopă Ă®nfăţişează un luptător part Ă®nzăuat atacând o amazoană, iar la picioarele lui zace un uriaş gol, indicând timpuri mitice; o metopă Ă®nfăţişează patru luptători, din cele patru rase umane. Pe friza inferioară a monumentului se repetă simbolul cap de lup-şarpe, stindardul dacilor, care-şi spuneau „daos”- lupii.
ĂŽn jurul monumentului, la o adâncime de peste 12 metri, sub depuneri aluvionare, există vestigiile unei aşezări umane de tip protourban, cu temple, edificii, locuinţe, canalizări, Ă®ncă neexplorate. Dar metopa cea mai importantă, care Ă®n prezent este dispărută fără urmă, este cea care Ă®nfăţişează un zeu fără chip ce protejează un pui de dac, cu păr cârlionţat, acoperit de celebra căciuliţă dacică. Că zeul fără chip Ă®l desemnează pe Enki o demonstrează casca sa cu coarne, „casca de cosmonaut”, cum i se spune, specifică pentru zeii sumerieni. Friza superioară a acestei metope este ornamentată cu „lotusul”, simbolul sacru al creaţiei. Puiul de dac este Adapa, odrasla luminoasă a lui Enki. Se ştie că dacii erau blonzi, cu păr cârlionţat şi ochi albaştri.
Sensul negativ de „barbari” ce le era atribuit dacilor Ă®nsemna, Ă®n sumeriană, „strălucitor” - Barbaru . Mitul omului primordial strălucitor Ă®l au şi arienii. Este vorba de luminosul şi frumosul păstor Yima, creat de Ahura Vaejo, prima creaţie a zeului, o ţară bogată Ă®n recolte, o grădină zeiască, unde era şapte luni vară şi cinci iarnă. Ţara mitică a arienilor. Şi care era originea arienilor? Istoricii o socotesc incertă, indo-europeană, adică veşnicul răspuns pentru enigma „originii”. Această ţară urma să fie distrusă de un frig Ă®ngrozitor, aşa că Ahura Mazda Ă®l invită pe Yima la Ă®ntrunirea zeilor cereşti şi-i spune cum să se salveze pe el, pe toţi „minunaţii lui muritori” şi toate făpturile din Airyana Vaejo.
De pe un „ciob” de metopă de la Adamclisi ne priveşte Ninharsag, tovarăşa lui Enki Ă®n „ereziile” sale. Culmea este că are chiar Ă®nfăţişarea de „soră medicală şefă”. Dar nu Ă®nfăţişarea aparentă o indică pe Ninharsag, ci spicul de grâu, planta creată de zeiţa sumeriană a cărui sămânţă era păstrată Ă®n templul lui Anu şi mlădiţele răsucite care-i ornează „boneta”, şi care au devenit motivul ornamental cel mai răspândit, Ă®ncă din neolitic. Şi ca să nu mai existe Ă®ndoieli, platoşa unui personaj căruia i-au dispărut capul, mĂ®inile şi picioarele, Ă®nfăţişează o simbolistică clară pentru cei familiarizaţi cu zeii sumerieni. Sumerienii aveau 12 zei principali, corespunzător celor 12 planete, includeau şi Nibiru, planeta de pe care au venit. Ninurta, moştenitorul legal al lui Enlil pe Pământ, colinda Ă®n lung şi-n lat Ă®n Divina sa Pasăre Neagră, Phoenixul, despre care mai multe date găsim la vechii egipteni şi Ă®n misterele alchimice. Oraşul străvechi egiptean Innu – Oraşul lui Anu – numit de greci Heliopolis, iar Ă®n Biblie On, adăpostea misterioasa Casă a Phoenixului, Ă®n care se ţinea benben-ul, Pasărea Divină Bennu, despre care se spunea că venise din cer, era neagră, avea formă piramidală şi zbura.
Innu era oraşul „unde zeii şi-au Ă®nceput domnia pe pământ”. Cel mai Ă®nalt grad clerical era acela de „preot şem”, iar această desăvârşire se obţinea numai la Innu. Numai odraslele de faraoni aveau acces la ultimul grad al cunoaşterii. Pe platoşa personajului necunoscut de la Adamclisi, Ă®n opoziţie cu Phoenixul, se află o rozetă cu cinci petale, care desemnează planeta Jupiter, simbolul necunoscut al lui Marduk, fiul lui Enki. ĂŽn ritualurile babiloniene de Anul Nou, Jupiter este numită SIB.ZI.AN.NA -„Care oferă cunoştinţe”, căreia i se mai spunea şi „Prinţul pământurilor”, ambele „epitete” fiind atribuite lui Enki şi preluate de Marduk.
ĂŽntre Phoenixul ce-l desemnează pe Ninurta şi rozeta cu cinci petale ce-l desemnează pe Marduk se află globul Ă®naripat, simbol iarăşi indubitabil al lui Anu, zeul suprem, tatăl lui Enki şi Enlil şi bunic al lui Ninurta şi al lui Marduk. Sub aceste simboluri se află un călăreţ. Ninurta este cel care, Ă®n „munţii de la răsărit” a perfectat artele marţiale şi a antrenat „triburile de pe podişuri”, introducând cavaleria pentru a lărgi raza de acţiune războinică. Este creatorul luptătorilor călare, acei cuceritori despre care istoricii spun că erau originari din bazinele Mării Negre şi Mării Caspice. Aceşti oameni „dinspre răsărit” care, după Potop, s-au stabilit Ă®n Sumer şi au creat civilizaţia sumeriană. Alte simboluri de pe „fusta” personajului necunoscut: spicul de grâu, rozeta cu patru petale –simbolul planetei Nibiru, de unde au venit zeii şi lotusul – simbolul creaţiei. Pe lorica aşa-zisului Traian de pe metopa 32 se află emblema lui Ninurta, Divina Pasăre Neagră ieşind din casa Phoenixului.
Sumerienii spuneau că omenirea are „triplă Ă®nsămânţare”. Este vorba de odraslele zeilor, de ale zeilor cu pământenii şi de ale pământenilor. La Ă®nceput, au domnit zeii, apoi ei şi-au numit viceregi dintre odraslele lor cu pământenii, cărora le-au Ă®mpărtăşit ştiinţa lor şi i-au pus conducători peste pământenii de rând. Adapa, ca „odraslă muritoare a lui Enki”, dacă a trăit pe aceste meleaguri, trebuie să fi avut urmaşi regi. Berossus, un preot astronom babilonian, a făcut o listă cu zece regi care au condus Pământul Ă®nainte de Potop. Dacă numele primilor regi –Alorus, Alaprus, Amillarus, par familiare zonei răsăritene, „Daos, Păstorul” nu mai suscită nici un dubiu. „Daos” Ă®şi spuneau dacii. Regii asirieni susţineau că moşteniseră Ă®nţelepciunea pe care i-o acordase Enki lui Adapa. Sinsharshkun şi Esarhaddon se lăudau că se născuseră „după chipul şi asemănarea Ă®nţeleptului Adapa”, iar Asurbanipal declara că Ă®nvăţase „secretul scrisului tăbliţelor de dinainte de Potop”, aşa cum Ă®l ştiuse Adapa.
Tăbliţele Ă®n stil monede cu un scris catalogat ca „presumerian” sunt tăbliţele de la Tărtăria, aproape de Alba Iulia, pe cursul mijlociu al Mureşului, o micuţă haltă la calea ferată, satul fiind situat la câţiva kilometri. Ele conţin primul mesaj din istoria scrisului, sub formă de animale – ţapi, oameni şi simboluri de alfabet. Ele au rămas nedescifrate, iar datarea cu C 14 le arată ca prima dovadă a scrisului, Ă®naintea alfabetului sumerian. Când se referă la originea populaţiei sumeriene, absolut toţi istoricii se referă la o incertă populaţie indo-europeană, care doar unii cercetători susţin că provenea clar din bazinul Mării Negre, sau/şi Mării Caspice. Iar emblema stindard a dacilor, lupul-şarpe, Ă®i desemnează clar ca paznici ai secretelor străvechi. Paznici ai Ă®nţelepciunii Şarpelui, lui Enki, savantul zeilor, „Cel care descifra taine”, „Cel care oferea cunoştinţe.” Una peste alta, ce s-o fi ales de Adapa/Adam şi nevasta lui, care au „ratat” nemurirea pe care le-o dorise Enki, abia urmaşii dobândind-o?
Un mit folcloric românesc de provenienţă obscură, spune că Adam şi Eva sunt Ă®nmormântaţi alături, Ă®n muntele Alelei. ĂŽn Moldova, lângă PogorĂ®ta, doi munţişori de dolomită cu siluete conice poartă numele Adam şi Eva. Sătenii păstrează obiceiul reunirii la poalele munţilor, unde cântă din tulnice „chemarea munţilor”. Monumentele circulare cu cupolă, apar prima dată Ă®n secolul II Ă®.Hr., ca monumente funerare ale parţilor, de influenţă messagetă. Cine ştie ce rege part o fi Ă®nmormântat la Adamclisi şi a ţinut să lase mărturie de la facerea omului, aşa cum se ştia Ă®n străvechime, până la el, Ă®nfăţişĂ˘nd scenele mitologice.
Probabil că se trăgea din Ninurta, ale cărui popoare călăreţi de pe platourile muntoase năvăleau peste agricultorii din câmpie, protejaţi de Enki şi Marduk. Şi ca să Ă®nchei aceste similitudini, mai amintesc că Enki a fost cel care a dat oamenilor plugul tras de bivoli şi a făcut prima brazdă. Fiul său, Marduk, a făcut acelaşi lucru, după Potop. Folclorul românesc păstrează acest mit prin basmul cu Iovan (Joven – Jupiter), care a tras prima brazdă cu un plug tras de 12 bivoli. Tot atâţia erau şi zeii sumerieni, ale căror Ă®nsemne zeieşti erau coarnele de bivol.
Ultima modificare facuta de Xtremul (30-07-2008 07:55:11)
|
|
) a ridicat (evident, fara rezultate concrete) in Senatul American problema a... 3 TRILIOANE (mii de miliarde, pentru "umanistii puri" 
[/url]
