|
?? Xtremul
Cont Sters
Inregistat: 23-12-2007
Mesaje: 6669
|
|
ĂŽn religiile orientale cheia de boltă a credinţei religioase este „metempsihoza sufletului”. Conform acestei credinţe, sufletul călătoreşte prin lumea materială, născându-se Ă®ntr-un corp, apoi Ă®n altul, Ă®ntre timp poposind Ă®nspre odihnă pe tărâmul inefabil al spiritelor. Dumnezeu este Ţinta finală a acestui voiaj astral, precum şi Farul călăuzitor pe drumul evoluţiei spirituale.
Ignorând această viziune, religia creştină are puţine de spus despre reĂ®ncarnarea sufletului. Fiind un subiect important din punct de vedere teologic, ne Ă®ntrebăm de ce nu este menţionat Ă®n Biblie, de ce nu este combătut, precum alte obiceiuri şi credinţe păgâne... De ce Mântuitorul Isus nu ne-a avertizat sub nici o formă Ă®mpotriva doctrinei reĂ®ncarnării, atât de răspândite Ă®n Orient de mii de ani ? Nici o nouă teorie despre nemurire nu ar fi putut face abstracţie de ea, fie şi numai pentru a o critica... Fără a Ă®ncerca să răspundă la aceste „speculaţii”, teologii creştini Ă®şi menţin părerile rigide, avându-şi originea Ă®n istoria timpurie a creştinismului.
La Ă®nceputul Erei Noastre credincioşii erau mult mai Ă®nclinaţi să dea crezare conceptului reĂ®ncarnării spiritului. Nu din naivitate, ci ascultând predicile unor mari Ă®nvăţaţi ai timpului. Principalul responsabil cu răsturnarea acestui curent ideologic nu a fost un om al Bisericii, ci un Ă®mpărat puternic şi plin de ambiţii lumeşti, Justinian al Bizanţului. La acea dată Imperiul Roman era divizat Ă®n două părţi, una cu capitala la Roma, cealaltă la Constantinopole. Abia se Ă®ncheiase Bătălia pentru Italia, când armata Ă®mpăratului bizantin distrusese Imperiul Ostrogot Ă®n lupta de la Taginae. Justinian era Ă®n culmea gloriei.
Este anul 553 D.C. ĂŽmpăratul Ă®i cere Papei Vigilius (ţinut forţat de mult timp la Constantinopole) să convoace o mare adunare a Bisericilor creştine din toate teritoriile Imperiului. Pe fondul disensiunilor mai vechi dintre Papă şi perechea imperială şi Ă®ntrucât Prea-Fericitul insistă să fie chemaţi cât mai mulţi reprezentanţi ai episcopilor din Est şi Vest, amânând astfel Ă®ntâlnirea, Justinian convoacă el Ă®nsuşi Conciliul Ecumenic (al cincilea de la decretarea creştinismului ca religie oficială a Imperiului Bizantin, la Niceea, Ă®n anul 325 D.C. şi al doilea ţinut la Constantinopole). Adunarea, deşi numeroasă, nu este reprezentativă. Cu excepţia Papei Vigilius nici un episcop din Vest nu este prezent. Ca un gest de protest, ĂŽntâi-Stătătorul Bisericii de Apus nu asistă la lucrările Conciliului. Lucrările se ţin timp de câteva săptămâni Ă®ntr-o atmosferă tensionată, Ă®ncheindu-se cu un text votat şi semnat de cei prezenţi şi de Ă®mpăratul Justinian, dar nu şi de Papă. Astfel, Ă®mpăratul Ă®şi Ă®ntărea puterea politică pe care i-o dadea simbioza cu Biserica oficială, Ă®ntr-un peisaj creştin cu nenumărate secte Ă®n permanente controverse teologice.
ĂŽn el este vorba de tranşarea controversei „celor trei capitole”, prin care trei cărturari creştini sunt condamnaţi ca eretici. Dar mai este ceva foarte grav pentru evoluţia ulterioară a omenirii : condamnarea ca blasfemie a Ă®nvăţăturilor lui Origen.
Origen (185 - 254 D.C.) fusese unul dintre cei mai proeminenţi Părinţi ai Bisericii Creştine originare, un prolific exeget al scripturilor biblice şi martir al credinţei. El vorbise răspicat şi Ă®n termeni inconfundabili despre pre-existenţa sufletului Ă®nainte de naştere :
„Dumnezeu a modelat din aceeaşi esenţă spirituală, precum olarul din acelaşi lut, unele persoane onorabile şi altele neonorabile pe baza meritelor lor anterioare.” (De Principiis - Cartea III, cap. I, 21)
„Nu vi se pare mai de bun-simţ că fiecare suflet, din motive misterioase - şi acum vorbesc Ă®n acord cu opiniile lui Pitagora, Plato şi Empedocle - intră Ă®n corpul său uman fiind influenţat de faptele sale trecute ? ” (Contra Celsum, Cap.XXXII)
La cel de-al doilea Conciliu Ecumenic de la Constantinopole se decretează „Anatema Ă®mpotriva lui Origen” – prin vot. Iată câteva dintre punctele doctrinei lui Origen ce sunt respinse ca erezii :
1. Pre-existenţa sufletelor Ă®nainte de a lua trup de carne ;
2. Oamenii pot deveni, după moarte, Ă®ngeri sau demoni ;
3. Corpul Ă®nviat al lui Cristos era din materie eterică şi Ă®n formă de sferă, precum vor fi corpurile tuturor celor Ă®nviaţi după moarte ;
4. La Judecata de Apoi nu mai există materie grosieră, lăsând loc numai spiritului :
5. Pedeapsa sufletelor păcătoase după moarte nu este veşnică.
Ce mult ar fi Ă®nsemnat pentru avântul spiritualităţii Ă®ntregii planete ca aceste adevăruri să fie adoptate oficial de religia creştină şi nu considerate incomode ...! Ele ar fi orientat mentalitatea occidentală Ă®ncă de pe atunci către Ă®nţelegerea şi acceptarea incomodei, dar justei legi cosmice a reĂ®ncarnării si a Karmei implacabile.
ĂŽn fine, prin intrigi neelucidate de istorici, Papa Vigilius este forţat să semneze actul şi i se permite să plece. Moare pe drumul de Ă®ntoarcere către Roma. Biserica acceptă validitatea anatemei, care devine o dogmă neschimbată timp de aproape 1500 ani.
Ce să mai adăugăm la această poveste tristă, dar adevărată ? Cel mult, o concluzie de bun-simţ : reprimarea Ă®nvăţăturii despre pre-existenţa şi reĂ®ncarnarea sufletului nu are autoritate ecleziastică şi divină, ci este o farsă a istoriei. Este un fapt Ă®mplinit, pe care teologia creştină nu a mai avut Ă®ndrăzneala să-l conteste făţiş. Ştim Ă®nsă că timpul este cel mai dur chirurg. El extirpă fără milă toate tumorile din gândirea omenească, atunci când vine sorocul pentru regenerarea credinţei.
|
|
, bre matale Great Master of the Eternal Soul Trading !! 
anumite caractere in Chiriloviciu asta kitsch 
